Circulă în spațiul virtual un text foarte interesant și foarte bine axat pe timpul pe care-l trăim în aceste săptămâni de campanie electorală. Nu că asta, campania ar fi ceva nou, captivantă a interesului public și, implicit, alegătorilor, care-s demult obișnuiți, sătui, le este lehamite că de 30 de ani trăiesc exclusiv într-o campanie electorală non-stop. Ci, interesantă pentru ineditul situațiilor surprinse în scurtul text – curiozitate având ca obiect… votul. Așadar, Oliver Cromwell a obținut controlul asupra Commenwealthulului și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa, în 1658, cu…un singur vot în plus! Tot un singur vot a fost hotărâtor în alegerea, în 1776, ca limbă oficială a SUA- engleza, nu germana. De asemenea, un singur vot a decis trecerea Franței de la monarhie la republică, în 1875. Un vot în plus l-a făcut președinte al SUA pe Rutherford B. Hayes, în 1876. Cu un singur vot în plus a câștigat Hitler președinția Partidului Nazist, în 1923. Ce să înțelegem de aici? Evident- că puterea votului, a alegerilor democratice, a democrației nu e vorbă-n vânt în lumea civilizată, chiar și cu secole în urmă! Doar la noi, sute, mii, sute de mii de voturi, ba chiar scrutinuri întregi nu au nicio valoare, atunci când votul este spurcat prin miș-maș-uri și manipulări politicianiste. Cum au fost două referendumuri… Și va fi și acesta, care poluează alegerile europarlamentare cu întrebări de… Gâgă.
Deși nu se vede prin nimic, ne aflăm totuși în campanie electorală. Nici măcar din marile manifestații publice ale partidelor importante, de până acum, inclusiv summitul european de la Sibiu, confiscat electoral. Niciun partid, niciun candidat nu a prezentat vreun program politic în folosul Europei și al României. Din păcate și fapt atestator al lipsei culturii democratice, campania este nesemnificativă, neimportantă pentru masa alegătorilor, prea puțin interesați de cum va arăta și cum va fi noul Parlament European. La care încercăm și noi să trimitem niște deputați. Pe măsura minților și manipulărilor sub care vom vota. Iar acum vreau doar să amintesc nemulțumiților, care nu au votat la alegerile locale trecute, și încearcă răsturnarea guvernului cu manifestări stradale și cu forța, că procedează exact ca atunci- nu merg la vot pentru că nu-i cheamă nimeni și nimic. Și, le reamintesc îndemnul neaoș al unui alegător: „Data viitoare, mereți dracu’ la vot!” Din nou opoziția are un singur… program electoral: Jos PSD! Jos Alianța PSD-ALDE! Atunci când în loc de jos nu scrie m..e. Opoziția, care, firesc, și-a propus câștigarea acestor alegeri ca factor mobilizator pentru cele viitoare, a scos la înaintare un… geniu, pe Rareș Bogdan. Nu eu i-am zis geniu, ci șeful partidului său, și campaniei lui, mintosul Ludovic Orban. Or, cu îngroșarea arterelor jugulare când își umflă bojocii să strige: Jos PSD, ca să venim noi!, nu se câștigă alegeri- a dovedit chiar el în 2016. Iar cu R. Bogdan gonflat ridicol, Orban nu-și dă seama că girează abdicarea sa de la președinția partidului; nu pricepe că sentința e dată: dacă pierde Bogdan, e de vină Orban, dacă Bogdan câștigă, Orban nu mai are ce căuta în fruntea partidului. Iar dacă președintele Iohannis se ține de promisiunea că după alegeri va dărâma guvernul actual, știe el cum, e treaba lui, Rareș Bogdan va fi premier! Ce va spune Orban despre… geniul său nu mă interesează. Dar mă dărâmă gândul că noi, românii, chiar suntem… nimic în fața politicienilor de… rasă pur românească! Cât despre PSD, nici atât nu-l interesează campania, pentru că tot ce face și nu face opoziția e în avantajul său. Mai ales de când opoziția a început să fie infestată ideologic de către aliații săi ăștia noi, mici și ghiduși, care lansează concepte aiuristice despre… umanismul lui Stalin și Hitler!
Nu subestimați puterea votului ! Nici măcar a unui singur vot!