Liceu- dar n-o să continui versul lui George Bacovia ( „cimitir al tinereții mele”), ci rămân la liceul din versurile de mai la vale ale poemului:”În lume m-ai dat/În vâltorile grele”… și iarăși mă opresc. Pentru că pesimismul poetului băcăuan nu mi-a fost niciodată făclie. Iar liceul nostru, proaspăt înființat la Sebeș, era o bucurie! Chiar și pentru elevul care scrie aste rânduri… Departe de a fi fost un elev bun, cu atât mai puțin eminent. Dar tare ocoș că era licean ca singurul fiu de șofer! Nevoit să-și vândă camionul cu care căra lemne din Munții Sebeșului, pentru că fiscul îi cerea 600 de lei pe lună taxă pentru fiul licean, ca fiu de exploatator, bietul șofer care exploata doar o rablă de camion adus dintr-un cimitir de mașini din Timșoara, ca pradă de război, și-și exploata propria muncă… Și mai mândru când la noi în gazdă au venit colegii mei, Sâvu-Iosif Brate și Romulus Bena, și toți trei ne afișam pe Ulița Mare în noile uniforme școlare, pe care le modificasem, călcând sacoul cu rever, să se vadă cravatele ( erau închise cu nasturi până-n mărul lui Adam, după modelul militar), și cu chipie pe cap. Tare ocoși și țanțoși defilam, să ne vadă fetele… Nu doar colegele, ci cele din clasele mai mici și… cele de la Fabrica de ștrimfi (ciorapi)…
Dar azi, când ne vom întâlni la Leul de Aur, la 60 de ani de la terminarea liceului, prima promoție cu 11 clase, după ce ne vom număra, câți am rămas din câți am fost, le propun colegilor mei să aducem un mic omagiu dascălilor care ne-au făcut oameni. Nu o să încep după prostul obicei slugarnic cu directorii. Chiar dacă în fapt erau de treabă și dăruiți menirii lor. Însă de când a venit la prima oră de Istorie, apoi la cea de Geografie, profesorul Petru Radu, care ne-a fost diriginte până la absolvire, ne-a cucerit pentru toată viața! Și mă bucuram când mă chema cu el pe cursul râului la pescuit, deși aproape plângeam că eu nu prindeam nimic iar dânsul mereu era cu mreana în cârlig… Apoi ne-a binecuvântat Cel de Sus cu venirea în școla noastră a profesorului Titu Bogdan, absolvent de Filozofie, ceea ce, pentru mine cel puțin, însemna un plus de respect. Dar, mai târziu, fotbalistul la Șurianul- vara și hocheistul la același Șurianul- iarna a devenit un apropiat al nostru, al meu în mod deosebit, și nu o să uit că o dată, întâlnindu-ne pe floaștăr ( trotuar în limbajul uzual) mă întreabă dacă nu dau o bere, și i-am zis că dau, dar am numai un leu, dacă puneți dumneavostră diferența… Iar la ore, între timp se introdusese și ora de Economie politică, profesorul Bogdan avea pretenția să iau cea mai mare notă… Mai târziu, s-a căsătorit cu cea mai frumoasă doctoriță, ba probabil cea mai frumoasă femeie din Sebeșul de-atunci, iar fiica lui, dr. Ruxandra Beyer, din Cluj, este medicul cardiolog datorită căruia prind această aniversare de 60 de ani… Sărut mâna, doamna doctor. Pe Calea Viilor locuia și profesorul Radu Cărpinișan, mai vârstnic, de școală veche, nobilă, bunicul dr. Adrian Suciu, din Hunedoara, cu care am mai prins ultimele două clase de Latină. Materie cumplită, dar bonomia domnului profesor ne obliga să tocim: „Vita nostra brevis est!”… Într-adevăr, viața noastră scurtă este, dar iată împlinim, o parte dintre noi, șase decenii, de când niște Oameni ne-au luminat la noi acasă… Tânără absolventă, profesoara Leontina Drașovean, sora colegului Nelu Drașovean, profesor iubit la Hunedoara, nu demult condus pe ultimul drum, a avut răbdarea și talentul de a se impune în clasa unor găligani atrași mai degrabă de frumusețea noii dăscălițe decât de Fizică… Cam la fel se întâmplase și cu domnișora Lucia Bocăniciu, de la Chimie, dar dânsa era mai severă ca… viitoarea mea vecină de bloc, în Deva, prof. Leontina Ardeu, Dumnezeu s-o odihnească. Regret că nu vă pot povesti pe larg odiseea mea cu Matematica și profesoara Elena Henegar, care îmi asigura vacanțe de vară foarte scurte, pentru că trebuia să învăț pentru corigențe, pe care le luam cu 7, după ore particulare cu mai vârstnica profesoară Vera Romanenco, de la clasa B… Sau aventura în Astronomie cu profesorul de Matematică de la B, Boris Guzun, căruia îi plăcea să spună că steaua variabilă de tip Algol, din constelația Perseu, este steaua dracului, așa ca elevul Stanciu… Nu pot să omit pe noul profesor de Română, Valer Oros, venit direct din facultate când eram pe IX-a parcă, și o înlocuia pe doamna Lidia Jereghie. Noul profesor (încă nu apăruse vocabula profu/ profa, și nici modul de adresare tovarășul/ tovarășa, pentru că noi singuri ne spuneam că nu putem fi tovarăși cu profesorii) a avut curajul să ne predea Eminescu aproape în totalitate, la vremea când programa admitea doar Împărat și proletar, Scrisoarea III și Luceafărul… O figură atipică de profesor, înalt, cu o voce puternică și cântând cuvintele era domnul profesor Maximilian Silvan, cu o coamă pletoasă a la Eminescu… Dragi ne erau doamna profesoară Hortensia Dimitrovici ( Științele naturii) și profesorii Liciniu Maniu ( Desen), Nicolae Popârțac (Franceză), Alexandru Tatu și Ștefan Morar- ultimii de sport. Prin 1968- 70 îl întâlneam pe profesorul Morar ca arbitru la meciurile de volei ale divizionarelor B hunedorene. Iar profesorul Ovidiu Râurean, cel mai logeviv, și apropiat ca vârstă în ultimii ani de liceu, ne-a însoțit la întâlniri și după 50 de ani…
Directorii acestor oameni demni de toată stima și admirația au fost profesorii Constantin Georgescu, Aurel Florian și Ioan Țârlea ( Băscuță). Aici îmi exprim recunoștința față de dascălii mei de la clasa A, dar și cei de la B și C (germană) merită aceleași cuvinte de mulțumire, pentru că datorită lor suntem ceea ce suntem, fiecare dintre noi: oameni mai buni!