Înaintea poveștii marinărești, trebuie să fac mici precizări privind finalul abrupt și aparent injurios al precedentului articol. Cel cu înjurătura mergeți dracu’ la vot… Electoratul fidel PNL-ului, poate și cel al USR, nu prea își merită… încurajarea unuia de-al lor, înscrisă pe o pancartă. Pentru că respectivii alegători nu au mers la vot din cauză că dinspre partidele și candidații lor nu prea aveau ce să voteze! Nici ca persoane, cel puțin în privința candidaților hunedoreni, atâta vreme cât înscrișii pe locul 2 din liste nu au acumulat voturile necesare. Nici ca programe ale partidelor respective, oferta, de pildă pagina aproape albă a lui Cioloș, fiind mai săracă decât pagina cu cele 10 cereri ale lui Dobre la… simpozionul de la Lupeni-1977, adresate lui Ceaușescu. De fapt, oferta PNL s-a rezumat la „Jos PSD!”, pe care o clama și fosta președintă blondă a partidului, chiar și-n Deva pe bina din preajma Primăriei. Pe care o repetă tot inconștient și actuala blondă, dar interimară (bine ar fi, pentru PNL, să rămână așa, că dacă ar fi definitivată ca lider, atunci PNL va ajunge lângă PNȚ-cd, și deci: RIP!). De la USR, nu aveau potențialii alegători ce să aștepte, câtâ vreme nici partidul nu știe ce vrea, ce este și cu ce se mănâncă politica. Eventual, cum se doarme în Parlament. Și cum se umflă pectoralii mai ceva ca un foi de covăcie, la concurență cu un pântece supradimensionat, cărate pe niște picioare crăcănate, alături de un președinte mândru de rânjetul său…
…Și-acum, marinarii. Pe vremea odioasă, când România poseda a șasea flotă maritimă din lume, într-o vară, la Neptun, pe plajă, am cunoscut un căpitan de vas. Nu mai rețin eu acum cum se numea nava sa, dar mă distram cu durere, dacă poate exista o durere distractivă, la poveștile căpitanului. Despre cum au fost uitați de către autoritățile navale autohtone într-un port japonez. Unde, în trei luni, vasul a ajuns vedeta portului. Prin strălucirea sa, după piturări și vopsiri repetate, pentru ca personalul de la bord să-și mențină forma pentru un lung voiaj oceanic, așteptând încărcătură pentru a reveni la Constanța… Care s-a găsit până la urmă, dar nu spre casă, ci spre Australia, la Perth, portul cel mai apropiat de… Lume. În rada căruia au mai vopsit de câteva ori vaporul. Până când au intrat în contact cu un client-armator ce trebuia să expedieze în… Eurasia niște oi. Și au început negocierile privind prețul transportului și echipajului. Căpitanul vasului a cerut 90 de cenți pe zi pentru fiecare marinar, 3 dolari pentru el și 2,5 dolari pentru secundul său, mașinistul șef – atât avea el voie din țară. Armatorul l-a refuzat spunând că la aceste prețuri înseamnă că sunt marinari slabi și că el își plătește greviștii cu 7 dolari pe zi…
Recent, la o televiziune care nu se ocupă de porcăriile din România, am văzut filmulețul primei curse comerciale a noului vas „Tangier”, produs pe un Shipbuilders asiatic. Care, din Oceanul Indian, prin Canalul de Suez și Dardanele a ajuns în marea noastră, la Izmir. Unde a descărcat o jumătate de tanc cu ulei de palmier, iar cealaltă la Patras, în Grecia. Dar filmul insista pe iscusința căpitanului Constantin Popa, 39 de ani, cu care și-a condus nava în cele două porturi prea mici pentru un vas așa de mare. Secondat de un rus. Și iată, primul român șef la un rus! Dar tâlcul este altul. Avem și acum căpitani și marinari pricepuți. Vapoare nu avem.
Avem însă… Alea despre care pomeneam înainte de povestea marinărească…
