Revin azi și pe… pagină tipărită cu aceste rânduri/gânduri explicând de ce am decis să mă deconectez de la Facebook. Fiind vorba despre prietenie, cuvântul- cheie al existenței Facebook-ului, invenție pe cât de spectaculoasă și ieftină de comunicare, pe atât de parșivă și ticăloasă când este folosită parșiv și ticălos, am ales, dintre zeci și zeci de citate referitoare la prietenie, ca fiind cel mai potrivit dezamăgirii autorului, pe acesta: „Nu prea știu de ce-ți scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredințez nimicurile ce mi se întâmplă. Poate că-mi scriu chiar mie.” (Antoine de Saint Exupery). Da ! Îmi scriu chiar mie, îmi scriu despre dezamăgirea trăită ca vechi postac Facebook, cu 9 ani vechime, chiar… compania m-a felicitat cu câteva ore înainte de deconectare. Pentru că dintr-un motiv, foarte probabil tehnic, Facebook nu-mi primește texte de multă vreme acolo unde scrie: Spune la ce te gândești, am scris pe vechiul Blog al Bătrânului Cronicar următorul text în care mi-am permis să fiu mândru, nu arogant, dar mândru, pentru un succes unic în viața mea și a familiei mele, după care l-am distribuit pe fb. Iată textul: „Cuvinte Libere. DOCTORANZII NOȘTRI DRAGI. Stimații și dragii mei 20 de cititori ai cuvintelor mele libere vă rog, vă implor să lecturați cu îngăduință aceste rânduri. Să fiți înțelegători și răbdători, să comentați oricum dar eu să nu aud/citesc, să înjurați în gând, să procedați cum credeți că merit, dar să nu-mi tăgăduiți dreptul de a fi fericit! Dreptul de a fi mândru, fără aroganță, dar extraordinar de mândru! Sunt tată de doctoranzi ! Fiii noștri, Lucian și Bogdan, au reușit să intre la Școli Doctorale. Mai întâi, luni, Bogdan, la Istorie- UBB Cluj, și azi, acum câteva ore, Lucian, la ASE București. Ambii cu burse.Vă mulțumesc că vă bucurați împreună cu noi. Felicitări, băieții tatii și mamii! Fericiți că suntem părinții voștri.”
Text care a fost… bifat cu 18 „like” și 8 comentarii. Deci, nici măcar media de 20 de prieteni reali care-mi citesc constant rândurile scrise! Dacă asta e prietenia acordată la cererea lor unui număr de 488 de „prieteni pe fb”, atunci la ce rost atâția prieteni?- mă întreb. Drept care am scris următoarele cuvinte: „Fiindcă fb nu îmi primește de multă vreme textele pe care le scriu și fiindcă scriptic am 488 de „prieteni” pe Facebook, dar faptic sunt doar 18-20, cred că nu are rost să mai îmi fac nervi și pe chestiile astea. Așadar, cel puțin cât timp voi rezista păcatului, voi fi deconectat. Numai bine celor 18-20 de priteni reali!” După care am curățat consistent lista de prieteni, unii care niciodată nu au dat vreun semn că ar fi citit ceva postat de mine, dar care imediat au tastat mâna aceea cu degetul mare sus. Probabil bucuroși că plec de pe Facebook… Nu probabil, ci sigur, pentru că, iată, acest anunț de renunțare a primit 55 de… bife, între care câteva emoticoane cu lacrima curgând, de la cei 18-20 de prieteni, iar restul- degetul sus și zâmbete, ba chiar hohote de râs. Situație care mă determină să scriu aceste rânduri sub înțelepciunea citatului menționat- scrise mie, ca să vă pot lămuri de ce nu o să mă mai găsiți pe Facebook.
După acest text, care va fi postat și pe Facebook, prietenii care vor să-mi citească textele mă vor găsi în Ziarul hunedoreanului, tipărit și pe internet. Numai bine, dragi prieteni, reali și… fictivi!
