În anul 100 al tânărului stat român- naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, după cum fixează actuala Constituție chiar în primul său articol, formulare și edict care deranjează pe mai mulți români decât pe unii compatrioți de alte etnii, România nu se află în sărbătoare! Ba, dimpotrivă! Chiar regret că îndoielile cuprinse în două editoriale publicate aici, spre sfârșitul anului 99 de la Unire, au devenit realități, dureroase fapte care nu pot fi acoperite sub ipocrizia generală că ne mândrim cu Unirea. Întrebam atunci: ce sărbătorim în anul 100 – cea mai gravă dezbinare, cea mai adâncă falie care rupe România în „buni” și „răi”, după caz, după cum ajung la putere, când „răii” devin „bunii” și foști „buni” devin „răi”, și chiar mai răi- ce sărbătorim, ha??
Îmi permit să reamintesc câteva cuvinte sfinte rostite la Alba Iulia, atunci când Unirea a devenit împlinirea aspirației unei Națuini fărămițate de furiile istoriei și propriile neputințe, de către Iuliu Maniu: „Este de ajuns să pun în vederea Onoratei Adunării Naționale, că unirea tuturor Românilor într-un singur regat și într-un nedespărțit Stat este nu numai un ideal sfânt, isvorât din trecutul nostru și din Comoara vieții noastre sufletești, ci este și un drept indiscutabil al nostru, în baza ființei noastre naționale unitare. Noi, fiii Națiunei Române de pretutindeni suntem de aceeași obârșie, de aceeași fire, cu o singură și unitară limbă și cultură și suntem încălziți de aceleași tradiții sfinte și de aceleași aspirații mărețe. Când toate acestea sunt unitare, poate încerca cineva să împiedice manifestarea aceste unități și în ce privește viața politică, sufletește de mult înfăptuită?” Ce a mai rămas din acest Vis?…
… Dar să recitim și articolele 3 și 4 din Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia: 3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament. 4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândirilor omenești. Stipulate în secțiunea III, care consacră principiile fundamentale la alcătuirea noului Stat Român.
Ce a rămas și din acest Vis?… Ce spuneam mai an:
„Niște oameni luminați spuneau că nu poți fi politician valoros fără o cultură solidă. Păcat că nu mai trăiesc acei luminați și iluminați, pentru că azi nu ar mai spune ce gândeau la vremea lor. Azi, când oameni de cultură stau în umbra cărților citite și-și pun mintea cu toți mușcații de musca strechii; când pușcăriașii dau mai multe cărți decât Uniunea Scriitorilor și Academia Română; când nu mai sunt ziare adevărate și nici revistele de cultură nu răspândesc decât polemici. Iar politicieni cu gura mare transformă cuvintele în sârmă ghimpată la adresa adversarilor politici, foști aliați cu care se pupau în văzul lumii, și toți, în devălmășie, prădează România ! În văzul camerelor de luat de vederi, care au luat locul cuvântului tipărit. Ba, chiar cu participarea nemijlocită a televiziunilor, sub a căror regie și camere de luat vederi România arată ca o pradă politică!”
Ce sărbătorim ? Și mai multă ură decât în anul trecut ! Cultivată cu exces de îndârjire chiar de conducătorii acestei Românii despărțite.