Cred cu tot mai multă convingere că revenirile asupra subiectului ziaristică-jurnalism, deși par obsesii ale autorului, sunt impuse de realitatea tot mai neliniștitoare privind căderea presei în abisul uitării. De data asta, însă, cuvintele mele libere referitoare la această unică meserie, pe care, chiar în starea sa bolnavă o consider cea mai nobilă meserie- evident, după medicină și creația literară, nu vizează starea presei, ci a profesiei. Ba chiar ne fălim că doar scriitorii și ziariștii au dreptul la semnătură… nudă, adică fără precizărilie: prof., dr., ing. etc., prin care ni se acordă un plus de credibilitate. Și, nu de foarte mult timp meseria de ziarist este recunoscută oficial și asimilată uniunilor profesioniste de creație- scriitori, artiști plastici, compozitori, actori și cineaști, arhitecți etc. Ceea ce constituie o garanție și o recunoaștere a perenității breslei în timp. Și în timpuri, mai vechi, și mai bune, dar și în vremuri de răscruce, când presa, ziarele scriau istoria clipei.
Astăzi, ziarele mai puțin, însă televiziunile mai mult scriu istorie nouă. Nu foarte exactă, corectă și neaservită. Și tocmai din aceste motive Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, uniunea noastră de creație, își propune să strângă condeiele tuturor ziariștilor în slujba principiilor magistrale ale presei: adevărul și libertatea! Or, tocmai când meseria este onorată drept creație, când tocmai ziariștii, mă rog, jurnaliștii în uzul actual, sunt dezbinați, ca întreaga noastră societate, în buni și răi, când etica, deontologia rareori se află în vârful pixurilor sau în imagini vodeo, UZPR își asumă obiective de reabilitare a credibilității presei, îndeosebi cea scrisă, dar și cea audio-video are păcatele sale, de relansare a profesiei în conjuncție cu actualul mediu politic și social-economic. În plus, Uniunea a reușit să asigure și un bonus financiar la pensionarea ziariștilor, în cuantum decent, constituit din cotizațiile membrilor și activități proprii. Fapt care, evident, a fost repede persiflat și sancționat, și chiar evidențiază falia ce desparte aparent două profesii, deși e unică, dar văzută cu alți ochi, din unghiuri diferite, punându-l în relație cu guvernarea politică. Grav este că atestarea UZPR ca uniune de creație a fost taxată mai întâi tocmai de ziariști, unii foarte cunoscuți, celebri, și cu pretenții de directori de opinie. Mai ales în privința bonusului acordat membrilor UZPR la pensie. Cum a făcut Cristian T. Popescu, când a spus că nu va sta niciodată la coadă pe la ușile UZPR să primescă pensie suplimentară. Și are mulți epigoni. Care nu văd în atitudinea CTP-ului invidia, ura- care-l definește în general, dar în privința presei este explicabilă, dacă aceștia și-ar aminti că domn’ Popescu a fost președintele Clubului Român de Presă, organizație cu pretenții și ștaif, dar care nu a rezolvat nimic pentru ziariști. Ci, cel mult pentru patroni, care au fost înregimentați și ei în club, iar sub președinția colonelului Robert Turcescu, întregul Club și-a aflat obștescul sfârșit. Drept care îmi permit să reiau cuvintele unui reputat scriitor și ziarist, Nicolae Dan Fruntelată, nu atât de vizibil precum CT Popescu, dar considerabil mai prob: „După aproape trei decenii de mărşăluire în gol prin deşertul tranziţiei, organizaţia profesională a jurnaliştilor români are, în sfârşit, o casă de suflet. Adică, una adevărată, normală, conform cu prestigiul ei şi cu valoarea unor oameni care au slujit o viaţă, care slujesc încă, o profesie de creaţie şi de conştiinţă”.
Vă invit, dragi colegi mai tineri, să vă gândiți la viitorul vostru cu propriile capete!
