Ultimele texte pe care le-am scris în rubrica de editoriale a Ziarului Hunedoreanului au avut legătură cu municipiul Hunedoara. Am ales acest subiect dintr-un motiv simplu: Hunedoara pare vitregită faţă de vecina ei, Deva, în ce priveşte expunerea în presa locală. De parcă toate subiectele bune despre care jurnaliştii se simt datori să relateze se petrec în Deva, iar Hunedoara nu prezintă interes. În anii 1950, 1960, 1970, 1980 şi chiar 1990 lucrurile stăteau, cu siguranţă, altfel. Dar propun să revenim în prezent şi mai ales la Hunedoara de azi, cea prea puţin expusă publicului cititor de presă.
Din Hunedoara de azi au dispărut afişele acelea imense din campania electorală. Doamne, ce de promisiuni! Cel mai mult mi-a plăcut cea cu locurile de muncă: 2020 de joburi noi până în anul 2020. Ce m-a amuzat mesajul acela plin de candoare, speranţă, socoteli. Strălucea la propriu agăţat la înălţime, pe peretele unui bloc turn (aşa numitul bloc fantomă din Hunedoara, de la etajele căruia nu au fost puţini cei care s-au aruncat în gol ori măcar au ameninţat că se aruncă). Mesh-ul imens, cu locurile de muncă virtuale (încă 2020 până în 2020) era un exemplu de marketing electoral de înaltă ţinută, ca să zic aşa. Cu aşa ceva mergi la sigur. A fost chiar mai special decât pliantele în care aflam despre cei 2.000 de noi kilometri de autostradă sau despre alţi 10.000 de euro promişi românilor care se întorc din străinătate pentru a munci acasă.
Nu vă întrebaţi acum unde sunt cele 2020 de joburi promise, căci mai avem până în anul 2020. Nu au trecut nici doi ani de la vremurile de glorie ale afişului electoral şi deocamdată Hunedoara a ajuns pe minus la capitolul locuri de muncă, faţă de 2012. Dar avem timp să recuperăm, staţi liniştiţi. În următorii şase ani, cine ştie prin ce minune actuala administraţie locală din Hunedoara va reuşi să aducă un ditamai investitor, cu geamantanul de contracte de muncă în spate, pe care să le împrăştie şomerilor locului. S-au mai văzut minuni la noi. Uite, de exemplu, se tot vorbeşte despre norocul proverbial al lui nea Piţi, antrenorul care nu a avut nevoie de vreo strategie pentru a califica naţionala de fotbal la un baraj de mondiale. Să fie oare Victor Piţurcă singurul personaj cu un asemenea noroc? Mă îndoiesc. Aşadar, să fim optimişti.
