Mi-am făcut un obicei din a răsfoi zilnic toate ziarele locale şi o mulţime de publicaţii on-line astfel încât să dorm liniştit crezând că nu îmi scapă vreo ştire cu adevărat interesantă.
Nu mă declar dezamăgit vorbind despre presa locală în general, pentru că ştiu că multora dintre colegii mei din presă nu le este uşor. Munca lor implică sacrificii, frustrări, înseamnă stres şi o competiţie ce pare uneori fără sens, dar oamenii ţin la ea, cel puţin unii dintre cei care îşi doresc să fie sau să rămână jurnalişti. Şi nu i-aş recomanda nimănui să îşi facă iluzii cu privire la veniturile angajaţilor din mass-media. Nu o să ne îmbogăţim din ele, e clar.
Dezamăgit sunt, uneori, de textele mincinoase pe care le citesc în aceeaşi presă locală. Mă uimeşte cât de naivi pot fi cititorii, încât să creadă minciunile inserate cu nonşalanţă în unele articole. Dar oamenii ajung chiar să se agaţe de ele, iar minciunile acestea pe care nu le observă li se instalează în conştinţă. Cititorii le iau de bune, la prima mână, pentru că dacă ar citi a doua oară textele mincinoase şi şi-ar pune întrebări, dacă ar citi „dezvăluirile” şi printre rânduri, cu mai multă suspiciune, ar vedea poate manipularea. Poate ar reuşi astfel să se şi apere de ea.
În presa din Hunedoara lucrează oameni excepţionali, dar şi oameni compromişi. Pe cei din urmă cititorii îi pot recunoaşte după limbajul tendenţios şi jumătăţile de adevăr scrise. Degeaba 90 la sută din conţinutul articolelor relatează un fapt real, când restul înseamnă minciună strecurată cu rea voinţă, dintr-un interes obscur, cred eu, care nu are nicio legătură cu cititorii. Degeaba textele relevă acuzaţii grave, ce pot fi adevărate, când celui acuzat nu i se dă dreptul să se apere, răspunzând acuzaţiilor.
Exemple sunt multe, dar prefer să le înlocuiesc cu un fragment dintr-un discurs al lui Alexandr Soljeniţîn, mai folositor probabil decât acestea. „Câte judecăţi pripite, fără discernământ, superficiale şi înşelătoare sunt astfel emise zilnic, revărsând tulburare asupra cititorului şi lăsându-l pradă ei? Presa poate juca rolul de opinie publică sau de a amăgi. Aşa se face că vedem terorişti zugrăviţi cu trăsăturile unor eroi, secrete de Stat ce ating securitatea naţională divulgate în piaţa publică, sau amestecul fără pic de ruşine în viaţa intimă a persoanelor cunoscute, în virtutea sloganului „Toată lumea are dreptul să ştie tot”. Numai că este un slogan ipocrit, al unei societăţi ipocrite. De o mult mai mare valoare este confiscarea acestui drept, dreptul oamenilor de a nu şti, de a nu vedea sufletul lor dumnezeiesc sufocat de bârfe, prostii şi vorbe în vânt. O persoană care duce o viaţă plină de trudă şi sens nu are deloc nevoie de acest şuvoi apăsător şi neîntrerupt de informaţii”, scria autorul Arhipelagului Gulag.