Un cartier întreg, dominat de palate ţigăneşti, a devenit o ciudăţenie de atracţie turistică pentru străinii care vizitează Hunedoara. La intrarea în Hunedoara dinspre Călan, şoferii au tendinţa să încetinească, nu neapărat pentru că în zonă mai staţionează maşinile Poliţiei Rutiere ori pentru a respecta limita de viteză, de maxim 40 de kilometri pe oră.
Mulţi dintre ei o fac pentru a admira peisajul – să vadă ce au mai construit locatarii cartierului devenit tot mai exclusivist. În autointitulatul „Pipera de Hunedoara” se construieşte de zor. Înfăţişarea zonei devine tot mai stridentă şi uimitor de colorată faţă de cenuşiul care stăpâneşte celelalte cartiere ale Hunedoarei.
Cine şi-ar fi închipuit acum 20 – 30 de ani un asemenea boom imobiliar, menit să transforme bordeiele de la marginea oraşului în ditamai palatele? Dar uite că oamenii au reuşit. Care a fost reţeta succesului lor? Greu, greu de aflat sau de dovedit. De exemplu, în ultimul deceniu nu am auzit ca locatarii din Pipera de Hunedoara, romii noştri bogaţi, să deranjeze pe cineva. Sau să fie deranjaţi. Nu am auzit, mai ales, ca ei să fie deranjaţi de autorităţi, deşi asupra bogăţiei pe care o afişează în stilul lor, planează destule semne de întrebare. Pipera de Hunedoara pare un mister. Cartierul se lăţeşte şi devine tot mai cunoscut, dar rămâne inaccesibil. Nu i-aş vedea străzile transformate în locuri de promenadă pentru turişti sau curioşi. Pipera funcţionează pe principiul „ei cu ale lor, noi cu ale noastre”. Inclusiv faptul că romii şi-au construit palate cu turnuleţe şi nu vile obişnuite arată că au vrut să se diferenţieze de ceilalţi. Care integrare în societate?
Un nou „Pipera” cu palate, turnuleţe şi maşini de lux în curte se înfiinţează încet, încet, pe locul unor vechi bordeie din Sântuhalm, aşa încât turiştii care vor ajunge în Hunedoara, indiferent că vin dinspre Deva, Sibiu ori Petroşani, să aibă la intrarea în oraş şi alte atracţii care să le amintească de Hunedoara, în afara Castelului Corvinilor. Castelele ţigăneşti ajung un fel de bonus pentru vizitatorii cetăţii medievale. Şi chiar fără să am ceva cu aceste palate colorate sau cu proprietarii lor, aş vrea să apuc ziua în care vreun primar sau alt reprezentant al autorităţilor publice se va prezenta „la poartă” cu ordinul de demolare al construcţiei ridicate ilegal. Ar fi un spectacol…
