La o săptămână de la trimiterea după gratii a celebrului poliţist Traian Berbeceanu, lucrurile s-au mai liniştit, cum era de aşteptat, însă arestarea acestuia continuă să fie un subiect de presă. Justiţia a părut mai transparentă ca niciodată în ce priveşte dosarul comisarului de la Crimă Organizată Alba.
E ca şi cum şi-ar fi pus poalele în cap, lăsând să se arate de sub vălurile ei toate hibele ţinute în ultimii ani departe de ochii lumii. Bine că s-a întîmplat şi asta, aflăm şi noi cum merg lucrurile, care e starea de spirit a societăţii etc. Când scriu Justiţie, nu mă gândesc numai la procurorii şi la judecătorii care au făcut publice documentele din dosarul acuzării, dar şi la scrisoarea poliţistului, la mesajele acestuia din ultimele zile şi la dezvăluirile „pe surse” venite dinspre DIICOT.
Ca pe orice om ce ţine la naivitatea lui, mă miră cât de subţire a fost graniţa dintre lumea „băieţilor buni” şi cea a interlopilor, şi cât de des s-au întrepătruns. Toate aceste relatări ale justiţiarilor nu fac decât să dovedească faptul că „de la un anumit nivel” cele două lumi s-au amestecat şi, poate, nimeni nu a mai scăpat nepătat. Din haosul ascuns sub cearşafurile bunelor intenţii din Justiţie, cei care au avut de câştigat au fost, bineînţeles, interlopii.
Ce să îi spui unui „băiat rău”, căruia i s-a dus faima de rupător de oase ori de cămătar, unuia care face avere din nimic ori îşi construieşte vile peste vile fără să îl vezi muncind o zi în viaţa lui? Toată lumea ştie de afacerile lui necurate, toţi îl bănuiesc, însă nimeni nu a îndrăznit să îl deranjeze. Ce să îi spui unui astfel de om, văzând că se află sub protecţia fie a unor magistraţi, fie a unor poliţişti sau oameni politici, şi că îşi oferă, bineînţeles, şi el, serviciile acestora. Pe noi cine ne apără de interlopi sau, mă rog, cine ne mai apără de cei care trebuie să ne apere de ei, dar nu o fac?
