Uneori am impresia că suntem prea exageraţi în aşteptarea şi petrecerea sărbătorilor. O scriu acum cu gândul la grătarele de 1 Mai, la zilele liniştite de Paşte şi la atmosfera aceea stranie şi plăcută din Noaptea Învierii.
Primele semne ale apropierii sărbătorilor se văd şi sunt din ce în ce mai stridente, uneori de-a dreptul deranjante, dar cred că e bine să nu le luăm în seamă. Acum e vremea să ne înghesuim cu cărucioarele pline printre raioanele supermarketurilor, să stăm la cozile de la casa, stresaţi, cu coşurile pline de bunătăţi pe care ajungem să le lăsăm să se strice apoi prin frigider, după ce zilele Z au trecut şi nu am apucat să înfulecăm cât ne-am fi dorit. O să avem frigiderele pline, e sigur, conform tradiţiei sărăciei noastre ca „românul măcar de sărbători să aibă masa plină”. De parcă Paştele, Crăciunul, Anul Nou sau 1 Mai (muncitoresc) au fost create special pentru asta.
De 1, 2, 3, 4, 5, 6… Mai o să petrecem aproape cu toţii, începând cu zilele de grătar şi terminând tot cu ele, pentru că mulţi dintre noi nu ştim să facem altceva de sărbători. Poate o să mergem şi la Înviere, să ne înghesuim în faţa bisericilor, în miez de noapte cum fac şi ceilalţi, uneori doar pentru ne şti acolo. O să fim miloşi şi o să le dăm bani cerşetorilor care ne întâmpină în curtea bisericilor şi a mănăstirilor.
Până la venirea sărbătorilor, încă mai avem timp să fim stresaţi din cauza lor, să batem covoarele în faţa blocului şi să spălăm geamurile, să ne reîntoarcem la cumpărături, cu aceeaşi dorinţă ne umple cărucioarele pentru că „o dată e Paşte” şi trebuie să ne luptăm şi pentru mieii umflaţi la preţ şi pentru ouăle fără de care „Paştele nu mai e Paşte” şi „Învierea nu mai e Înviere”. Iar când toate acestea vor trece cu bine, o să avem despre ce povesti la serviciu.
Zilele libere sunt frumoase, trec repede, clar, iar revenirea din mini-vacanţa de 1 Mai şi de Paşte poate părea de-a dreptul dureroasă. Oare ce ar fi, totuşi, dacă am renunţa la „patimile” noastre comerciale şi tradiţionale din vremurile acestor sărbători? Ce-ar fi dacă am accepta că totul poate fi simplu, încât nouă să nu ne rămână decât bucuria lor, chiar şi fără a avea mesele pline şi extra-marfă în frigider. Ce-ar fi dacă în loc să ne facem griji că nu ne ajung mielul de Paşte şi micii muncitoreşti sau că nu am apucat să le urăm tuturor prietenilor din agenda telefonică şi de pe Facebook „iepuraş fericit” sau „grătare îmbelşugate”, am fi doar liniştiţi alături de cei dragi.
