Colegul Adi Sălăgean îmi zicea, după publicarea textului de ieri cu procurorul Dorel Herban, că felul în care a fost condusă ancheta în cazul accidentului rutier care a ajuns la CEDO e o mostră pentru cum se soluţionau cauzele penale în urmă cu zece ani. O fi, dar nici cu zilele noastre nu mi-e ruşine.
Nu cred că acum sunt numai clone de-ale lui Colombo prin poliţie şi nici nu-mi pare că au dispărut interesele care „ajută” la compromiterea unor probe.
Dosarul „Gheorghe Dâmbean” a fost un caz fericit. Este unul din acele foarte puţine cazuri în care a ieşit la lumină dibăcia poliţiştilor de a mătrăşi probe. O iscusinţă bazată nu atât pe inteligenţă, cât pe convingerea „organului” că el este Dumnezeu-pe-pământ.
Şansa în cazul Dâmbean a fost că primul proces verbal întocmit după accident a ajuns pe mâna unor anchetatori serioşi, la Serviciul Interpol Franţa.
Poliţiştii români confiscaseră diagrama TIR-ului unde era trecută viteza maşinii la momentul accidentului şi, după ce au dat drumul străinului să plece, au venit cu varianta că diagrama a plecat cu TIR-ul în Franţa.
Nu s-au gândit miliţienii noştri că va fi cineva atât de insistent încât să recupereze actul şi de aceea, probabil, nu s-au sfiit să comită un fals. În vremea asta procurorul Herban (miliţian la bază) explica senin că este nerelevantă viteza unui autovehicul pe carosabil umed în dinamica accidentului.
Când Interpol Franţa a trimis în România o copie a primului proces verbal, miliţienii şi-au dat seama că au o problemă şi au făcut ce ştiu ei să facă mai bine: au ţinut dosarul în fişet. Cu lunile. Cu anii. Sperând la soluţia salvatoare, aşteptând ca incidentul penibil să fie uitat. Aceste trageri de timp au fost imputate Statului Român care trebuie acum să plătească daune morale.
Dar statul îşi plăteşte datoriile luând de la fiecare din noi. Cinstit ar fi ca el, statul, să recupereze paguba de la cei care au provocat-o. Dar când vine vorba de procurori, asta nu se pune.
Cu câteva luni în urmă a fost un freamăt politic pe tema magistraţilor (asemenea procurorului Dorel Herban) cărora România să le ceară socoteală şi să le ia banii când îşi bat joc de Madam Justiţia. Chestia a picat, procurorii sunt şi trebuie să rămână inamovibili, un cuvânt căruia i se dă o interpretare prostească destul de des. Ca şi cum greşelile lor ar fi rupte din Rai, mai presus de lege, dincolo de orice comentariu
