Parcă ne-au năpădit, în ultima vreme, câteva cete hilare de omuleți plângăcioși, nevricoși ca damele de companie la vârsta ieșirii din schemă, umblând pe stradă în umbra burlanelor, precum maidanezii hăituiți, dar țipând strident, înainte de o lua la fugă, că sunt candidați la alegerile locale. Asemenea faună politică deplorabilă mi-ar fi fost imposibil de imaginat chiar și cu numai un deceniu în urmă.
Oamenii serioși, dintre candidați, sunt acoperiți de mâzga debilă întinsă de miorlăitori dornici de putere.
Unde Dumnezeu au dispărut oamenii întregi, „bărbații politici” responsabili, în poziție bipedă și capabili să transmită ceva, să vorbească deslușit oamenilor, să răspundă la orice fel de întrebare? Niciodată, în aproape trei decenii de meserie, nu am întâlnit văicăreala care acoperă campania electorală de acum. Niciodată nu mi-a fost dat să văd cum politicieni care se vor edili – cazul flagrant Petru Mărginean – s-au transformat, împreună cu găștile de campanie, în trupe de delatori, ocupați nu cu strategii de campanie, proiecte cetățenești sau discursuri, ci cu completat sute de plângeri pe la te miri care instituție care acceptă.
Candidați tremurând prostește la gândul că nu vor ajunge pe fotoliul dorit, repetă penibil scena leșinului damei ignorate, pierd zile întregi plângându-se familiei, prietenilor, angajaților, chiar necunoscuților cât de grea e viață și că de ce nu sunt pur și simplu aleși, așa nevolnici cum sunt… pentru că altceva nu știu să facă! Atât.
