Ne aflăm în plin miraj al Crăciunului, de fapt mirajul hămesirii quasi-tembele la români, şi sub bucuria înnoirii anului… Deşi nu înţeleg de ce e atâta bucurie la trecerea anilor… Poate doar ca speranţă că va fi mai bun cel nou… Iar la românii speranţa este singura realitate! M-aş simţi poate mai bine dacă aş fi în stare să scriu ceva suav, rozosin şi dulce. Dar, sigur!, ar ieşi o dulcegărie greţoasă. Aş încerca ceva uşuratic, frivol, la modă, ceva a La Măruţă, Acces Direct şi alte asemenea dezgoliri de orice prejudecăţi…Dar nu-mi vine în minte decât obsedanta etalare publică a formelor femeieşti, de toate vârstele, îndiferent de anotimp. De la fetiţe de grădiniţă la pipiţe de liceu şi facultate, piţipoance şi „hartiste”, mămici, mai noi sau mai bunicuţe, unele bunicele, bunăciuni. Vara în pantalonaşi mai scurţi decât…tanga de sub ei. Îarna în nădragi mulaţi, tot mai rar blugi, ceva mai degrabă ciorapi grosuţi hiper-mulaţi… De sub care răzbat adeseori flori de celulită. Dar, uite, şi aşa devin scabros… Mă-ntorc, aşadar, la uneltele consacrate:pixul negru, muiat în oţet…
Şi, îmi pare tot mai actuală o frază de-a lui Fănuş Neagu, scrisă pe contracoperta unei cărţi a lui Ion Coja:”Îl respect şi mi-e drag ca o scuturare de meri, pentru că se pricepe de minune să le scoată apa proştilor din urechi. Dar, Doamne, Ioane, ce-o să le rămână ăstora în cap dacă nu te hotărăşti să-i laşi în pace?!” Deşi regele metaforei spunea asta în 1999, nu ştiu de ce azi mi se pare, ba chiar este!, foarte actuală postura că „ăstora” nu le-a rămas mare lucru în cap…Eu am înţeles, şi atunci iar acum sunt chiar convins, că „ăstora” defineşte conducătorii României. Iar în săptămânile premergătoare Crăciunului, când lumea se ocupă, de mulţi ani, mai mult de cele lumeşti, mâncare şi băutură din belşug, decât de cele creştineşti, semnificaţia sărbătorii diluându-se frenetic în laicul comercial, conducătorii României s-au întrecut pe sine în…destupatul urechilor. Drept care, întrebarea că oare ce le mai rămâne „ăstora” în cap nu este doar justificată. Ci chiar tulburătoare. Căci, iată, câte ape au tulburat tentativele de legalizare, pe sub uşa Parlamentului, a atâtor inepţii- eliberarea hoţilor, protejarea parlamentarilor, pedepsirea jurnaliştilor-, în doar câteva zile! Şi vor urma altele, transmise pe şest, în tocul unei uşi de la Cotroceni, noului ministru al Culturii, privind mătrăşirea altui imobil de patrimoniu, sediul Muzeului Ţăranului Român. Judecând după inepţii, nu ai zice că „ăstora” nu le umblă mintea. Dar numai pentru ei le umblă! Pentru un lucru bun Ţării, oamenilor ei…Le-a fost scoasă apa din urechi…
Pixul negru. „Ăstora” le-a fost scoasă apa din urechi…
