Într-o ţară hipermanelizată, în politică, presă,cultură, muzică, în toate cele, nici preşedintele nu putea rămâne de căruţă! Dimpotrivă. Dovedeşte chiar talent, măiestrie, o aplecare specială pe manelizarea trebilor de stat şi ţară. Că nu altceva decât manele se numesc ieşirile sale publice! Prin care încearcă, şi chiar reuşeşte, să-i îmbrobodesacă din nou pe români. Beneficiind de-o presă tabloidizată, în sincronizare perfectă cu manelizarea ca stat a României! Cum altfel se poate explica tăcerea vinovată şi perfidă a jurnaliştilor în faţa imposturii în care i-a pus preşedintele, luându-i martori, mincinoşi prin tăcere, într-o recentă vizită în părţile Aradului, pe şantierul unei autostrăzi?! Moşită sub preşedinţia sa, de premierul său, de ministrul său de resort, şi abandonată din vina acestora!?! Nu sunt eu avocatul guvernului. Dimpotrivă! Dar nici nu pot trece pe lângă o aşa mare ticăloşie! Romstrade (firma clientului abonat al PDL, Nelu Iordache, arestat tocmai pentru furt din fonduri europene, ceea ce l-a supărat şi pe marele boss Barroso; poate pentru că şi firma portugheză Monteadriano Engenharia e Construcao era parte în contractul fraudulos), şi Alpine, cu care au fost semnate contracte pentru două tronsoane. Contracte reziliate pentru fraudarea licitaţiilor şi intrare în insolvenţă…De ce e vinovat acest guvern? Toţi jurnaliştii au tăcut, deşi ştiau adevărul!
Dar, să lăsăm ticăloşiile şi să ne veselim puţin! Tot manelistca ce ne guvernează ne aduce în… blide „scandalul” provocat de darea în vileag a unor legături nu tocmai ortodoxe, dar nici catolice, între fosta Corina Creţu şi fostul Colin Powel, mare goangă în timpul preşedinţiei lui George Bush „dubluv” . Fapt ce a supărat-o rău pe doamna Creţu. Deşi ar trebui să fie mai ocoşă decât blonda care curentează până şi simţurile unor jurnaliste. Excitate de chiloţii „leopard” şi de „perfecţiunea” corpului „blondei lui Băsescu”. Doamna Corina, capu’ sus! Una e să te ai bine cu Powel, care a pisat zadarnic Golful, şi alta cu Băse! Care pisează România…
Dacă însă nu ne-ar fi înghiţit manelizarea şi tabloidizarea, am fi aflat dintr-o carte, „Între linii”, a lui Eugen Mihăescu, că actualul europarlamentar Corina Creţu l-a făcut, acum 20 de ani, şi pe preşedintele Bill Clinton să se gândească la… un trabuc cu tânăra ziaristă româncă. Care a reuşit să-i smulgă craiului de la Casa Albă, cu ochii beliţi în decolteul fără sutien al Corinei, o declaraţie măgulitoare despre nea Nelu Cotrocelu. Care a fost dată la Radio România, iar Horia Alexandrescu a dat-o afară pe angajată sa, pentru că a vândut exclusivitatea „Cronicii Române”! Rămasă şomer, Corina fost dusă de autorul cărţii la preşedinele Iliescu; a fost angajată şi, cu …talentele ei, a făcut carieră. Europeană.(august 2013)