Despre Ștefan Tripșa, fie-i țărâna ușoară, am auzit mai întâi căte ceva la Radio București. De văzut în mărime naturală l-am văzut în Orăștie, prin 1963, la Casa de Cultură, la o întâlnire a eroului cu tineretul muncitoresc din oraș. Întâlnire de la care am reținut doar fascinația invitatului, după o vizită în China. Fascinat îndeosebi de faptul că, nedispunând de utilajele necesare, excavatoare, autobasculante, autogredere, constructorii unui baraj peste nu știu ce mare râu, lucrau câte un milion de oameni pe schimb! Fiecare om ducea în spate un pietroi, sau un coș enorm cu pietre, în șir indian, de kilometeri buni lungime, dintr-o carieră până la locul unde se ridica barajul. Cu fiecare piatră aruncată de fiecare chinez din milionul de pe schimb,câte trei schimburi fără întrerupere.
Asta se întâmpla după povestea ce urmează…
Legenda spune că prin anul 1962, dacă memoria nu mă înşeală, după ce invenţia, sau, mă rog, experimentul lui Ştefan Tripşa, prin care eminentul maistru oţelar încerca să scurteze timpul de refacere a vetrei cuptoarelor din oțelăria „sa”, pentru a spori numărul de şarje de oţel pe unitatea de timp, prin reducerea timpului de răcire a vetrei sub două săptămâni adică, în perioada experimentării noii tehnologii s-a produs catastrofa! Vatra refăcută „la cald” s-a prăbuşit! Instantaneu, Tripşa a devenit, din posibil erou, suspect de sabotor al economiei naţionale! Anchete non-stop, de la partid, securitate, procuratură, miliţie, minister, guvern… Avionul combinatului hunedorean, un fel de cioară, mai mult din lemn şi pânză cauciucată, de 6 locuri, făcea şi trei curse pe zi de la Șăuleşti la Bucureşti (aşa amărât cum era avionul, ERA!), aducea şi căra înapoi, în Capitală, tot felul de inspectori şi anchetatori, plini de importanţa evenimentului de cercetare şi, desigur, condamnare a unui duşman al poporului…Între aceştia, şi între două avioane, s-a aflat şi tovarăşul inginer Popescu, de la IPROMET.Acest „tov. Popescu” era cunoştinţă veche a combinatului. Și, mai cu seamă, a directorului general Katana. Și făcea parte dintr-o altă…tehnologie de eficientizare a muncii în marele combinat. Anume, promovarea în afara uzinei a carieriştilor, incapabililor, chiulangiilor şi ciolangiilor…Tov. Popescu, ca inginer, făcea parte din acest program de promovare „sus” a cadrelor „de nădejde”. Drept care, a fost propus să întărească munca la Institutul de Proiectări Metalurgice din Bucureşti, IPROMET pe scurt…Sosit de la Șăuleşti cu Pobeda combinatului (încă nu apăruse Volga), tov. Popescu şi-a făcut intrarea în biroul directorului general îmbrăcat la patru ace şi cu o pălărie verde pe cap (reţineţi amănuntul cu pălăria verde!). Foarte grăbit, precipitat, transpirat de emoţie că nu-şi va termina ancheta până la 12, când trebuia să fie în avionul de Bucureşti… Salută ceremonios vechi cunoştinţe, şi umil pe tov. director „GENERAL”. Căruia i se adresă mieros: – S’trăiţi! Vă rog foarte mult, spuneţi-mi şi mie ce-a făcut Tripşa ăsta, să-mi fac şi eu raportul de cercetare, şi să prind avionul de 12, vă rog, s’trăiţi! -Bine ati venit la noi, tovarăş’ inspector! Dar ocupaţi loc, vă rog, ce atâta grabă, că nu face bine la sănătate.- Ştiţi, avionul, ora 12, ajung şi eu mai devreme acasă, nu mai merg azi la institut (IPROMET). -Da, staţi liniştit. Mai întâi, însă, dumneavoastră, tovarăș inspector, ştiţi cum a făcut Dumnezeu lumea? – Tov. director GENERAL, dar vă rog, haideţi, trece timpul, acum e 12, pierd avionul, nu ajung la masă, i-am promis soţiei că luăm masa împreună… -Da, stam liniştit, tovule. Ştiţi cum a făcut Dumnezeu lumea? -Bine, fie, da pe scurt, vă rog.-Foarte bune. Păi, Dumnezeu a făcut lumea pe subansamble.
A făcut multe corpuri, multe picioare stânga, multe picioare dreapta, multe capete de femei, multe capete de bărbaţi…-Tov. GENERAL, mai pe scurt, vă rog, avionul.-Da,da, mai pe scurt, multe mâini dreapta, multe mâini stânga. -Vă rog, am înţeles, pe subansamble, dar avionul.-Şi apoi a asamblat primul om şi i-a dat drumul în lume, apoi a asamblat prima femeie şi i-a dat drumul în lume, apoi alt om, altă femeie -Am înţeles, dar ancheta mea, raportul meu, avionul de 12.-Şi tot aşa, până a terminat toate subansamblele. La urmă i-a mai rămas o p… mare; i-a pus o pălărie verde pe cap şi a trimis-o la IPROMET. Aşa a făcut Dumnezeu lumea, tovarăş Popescu!…
Ștefan Tripşa a izbutit să-şi impună tehnologia şi în final a fost declarat Erou al Muncii Socialiste. Veritabil, respectat, onorat! Dar „Nea Fane” (așa îi ziceam eu), avea un… colț împotiva lui Ceauşescu. Zicea că acesta i-a luat ce-i dăduse Gheorghiu-Dej. Pe lângă brevetul de Erou și insigna de aur , posesorii beneficiau de transport gratuit pe pământ, pe mare și-n aer, de indeminizații lunare, mai mult simbolice…Cu timpul devenisem un mic amic al lui, și de câte ori aveam ocazia, intram în combinat și întrebam dacă e pe schimb la lucru; dacă era, urcam până la el sus, în cabina metalică ce ținea loc de birou…Mai târziu Corvinul ne-a apropiat mai mult. Nea Fane se implicase în reabilitarea lui Alexandru Boc, după excluderea sa din viața sportivă penttru o bătaie într-un local bucutreștean de fițe mari, încheiat cu bătăi și arestarea fotbalistului. Pe care antrenorul Ladislau Vlad îl adusese la Corvinul. Cu speranța și convingerea că dacă nici Tripșa nu-l rezolvă, pentru care ușile capitonate ale unor înalte cabinete din Capitală erau mereu deschise, atunci nimeni nu o face! Ceea ce s-a întâmplat! Cei supărați rău pe Boc aveau mușchi nu glumă…Dar ușile primului ministru Ilie Verdeț s-au deschis, ca-n legenda cu Sesam… Pentru aducerea lui Mircea Lucescu la Corvinul. Care dorea să vină la Hunedoara, unde fusese în vizită la prietenul și colegul său Radu Nunweiller, hunedorean deja…Iar lui Mircea i-a plăcut ce a văzut. S-a înțeles și cu „generalul” în funcție atunci, Costache Trotuș dacă nu greșesc; cu Gelu Simoc, cu Ioan Socol (odihnească-se-n pace!), „directorii Uzinei 7-Corvinul”, și, evident, cu Nea Fane. Dar ministrul său de la Interne, Teodor Coman, nu voia să-l lase să plece. Deși Mircea Lucescu făcea parte din grupul marilor sportivi cărora li se aprobase să plece în străinătate, ca o recompensă pentru serviciile aduse patriei. Cum au plecat Pârcălab și Voinea în Franța, handbalistul Gheorghe Gruia- cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor declarat în 1992, în Mexic… „Buldozerul” Tripșa a reușit să obțină transferul lui Lucescu. Iar Corvinul care a fost atunci, a fost și datorită maistrului, eroului: nu al muncii socialiste, ci al Hunedoarei legendare! Care l-a impresionat mult pe nea Ioan Chirilă, și ditai cronicarul mă sună să-i aranjez o întâlnire cu Nea Fane. Dar mai țuț a rămas Tripșa al meu când a citit o pagină în revista „Fotbal”, ce-o scotea ziarul „Sportul” la vremea aia, o pagină în care erau toate cuvintele maistrului, dar…”Cum naiba o ținut minte, dom’le, că nu a scris nimic cât am stat de vorbă și nici reportofon nu avea”!-se minuna Nea Fane…
Poate vă va părea exagerat, dar creșterea Hunedoarei, de la o comună de 7000 de oameni,prin anii 50, la un municipiu de aproape 100000 de locuitori este ea însăși legendară! Iar legendele Castelului și inelului din ciocul Corbului continuă cu legenda primului furnal, de la Govăjdie, a flăcărilor pe care le numeam nestinse… Dar, iată, nici fumul după culoarea și densitatea căruia Tripșa știa exact stadiul de…fierbere a oțelului în cuptoare, nici fumul ăla nu mai e la Hunedoara…Continuă cu oameni care au marcat locul, devenind ei înșiși legendari, legende…Cu permisiunea Dumneavoastră, unul este Ștefan Tripșa!…Și dacă ne strofocăm mai găsim legende.
Nicolae Stanciu
Pixul negru. Ștefan Tripșa – o legendă hunedoreană…
