Politica e arta posibilului. Dușmanii de ieri sunt aliații de astăzi și invers. De aceea, nu am înțeles niciodată de ce oamenii politici simt mereu nevoia să se jignească și să arunce cu vorbe oribile unii în alții. Când le spuneam să nu se mai scuipe în gură în public, când nu îi lăsam să se jignească în emisiunile mele, se uitau la mine ca la proști. Iată că viața mi-a dat dreptate. Nu sunt mirată de niciun fel de alianțe. Când un partid nu are 50 la sută plus unu ca să guverneze singur, trebuie să se alieze cu cineva. PSD, PNL și PDL au guvernat în combinații de câte două. După ce s-au despărțit, reprezentanții acestora au simțit nevoia să se jignească precum ultimii golani. Spume la gură, ochi bulbucați și dați peste cap, urlete războinice, ba, pe-a mă-tii ș.a.m.d. Normal că oamenii obișnuiți privesc cu stupefacție spre clasa politică și nu mai dau nicio o ceapă degerată pe ea. Să nu se mire nimeni. Nu e cazul! Când te porți ca ultima țață, nu te aștepta să fii tratat în alt fel.
Mi se pare cât se poate de normal ca niște partide care zic că sunt de dreapta (nu mi-e prea în clar ce e cu stânga și dreapta și România) să se unească (c-o fi fuziune, alianță sau cum i-o zice). Împreună au obținut cam cât cei de stânga la europarlamentare. Ce nu e normal e felul în care s-au purtat unii cu alții când erau adversari. Nu le face cinste nici celor care azi sunt la putere și nici foștilor aliați limbajul și vorbele pe care și le aruncă. Foarte bine, au fost împreună, sigur cu un singur scop – să îl dea jos pe Traian Băsescu. Bun, nu le-a reușit, s-au despărțit! Să fie sănătoși! Ar putea, totuși, să nu se mai jignească și să ne arate că le pasă și de noi?! Dacă v-ar certa că au împânzit țara cu autostrăzi, că nu mai sunt oameni care să fie de angajat la câte locuri de muncă vacante sunt în România, cred că ar înțelege tot poporul. Din păcate, politicienii se ceartă pe ciolan și disperarea mare e când simt că îl pot pierde. Totuși, nimic nu scuză ghiolbănia!
