Nu mai suport valurile de indignare. Tare am mai devenit sensibili. Urgent ne ia dragul de prostest, dar doar din gură sau din taste. Sincer, nu ne întrece nimeni pe lumea asta. Am putea fi cinstiți măcar puțin?
O mamă din București a înregistrat-o pe o învățătoare când cerea cu nesimțire bani de la părinți. V-ați oprit cei care aveți copii să mai dați astfel de cadouri? Vă mai trimiteți odraslele la meditații neimpozate? Nu trebuie să răspundeți.
Cică inspectorii fiscali au năvălit peste firmele mici și controlează totul. Ei sunt un fel de Zorro, așa. Oare cum reacționează acești duri ai neamului când merg la societățile comerciale ale mai-marilor zilei? Eh… Pe de altă parte, și dacă aveți o mică afacere și vin, de ce ați fugi din calea lor? Există o explicație?
Politicienii sunt niște hoți – e un refren pe care îl auzim și îl rostim de dimineața până seara. Poate că mulți dintre ei or fi, nu contest și nici nu vreau să îi apăr. Totuși, vă mai amintiți când ați luat de la propriul loc de muncă fie și o foaie de hârtie? Sau poate cum au intrat niște cunoscuți în posesia ajutorului de șomaj, a pensiei de boală, a venitului minim garantat?
Statul ne fură. Da, o face de foarte multe ori cu cinism, cu nesimțire. Câteva milioane de români lucrează la stat. Sincer acum, de câte ori ați fost la cumpărături, la coafor sau v-ați rezolvat diverse probleme personale în timpul programului?
Mai nou îi facem praf pe preoți. Unii poate or merita, dar ce merită oare un popor care se înghesuie să își frece portmoneul de moaște? Dar care cere slujbe religioase ca să câștige la Loto sau ca Vasilică să se despartă de Lenuța?
Ne indignăm tare pentru orice și oricât. Când e să reacționăm, ne trece și asta pentru că veșnica scuză a românului e următoarea – „avem copii și/sau rate de plătit”. Atunci, bine! Hai să mai semnăm o petiție ce începe cu „Uniți, salvăm…”. Sau n-ar fi mai bine să mai dăm un like pe facebook? Eh, lăsați, încep imediat emisiunile de can-can. Apropo, s-o fi împăcat Bianca cu Victor sau cu Cristea?
