Mă uit cum se prosternează lumea la ei după ce ajung mari „bărbați” politici. De multe ori mă umflă râsul. Fără să vreau, am făcut tare multă conversație cu aproape toți. Celor mai mulți le știu data nașterii, preferințele vestimentare, greșelile de exprimare, le anticipez răspunsurile la întrebări ș.a.m.d.
Au fost adesea și întâmplări care s-ar fi sfârșit extrem de prost dacă nu reușeam să mă abțin. Să vă povestesc și de ce.
Într-o zi, venise la redacție un politician local, cu o vârstă respectabilă. Pentru că nu dădea semne că vrea să plece, deși conversația lâncezea, l-am întreb: „Așa-i că viața trece repede?”. Mi-a răspuns: „Da, și știți după ce mi-am dat seama?”. Și a continuat: „Eu, sâmbăta, fac baie. Mă bag în cadă și mă gândesc că iar trebuie să mă spăl”. Bine, ce să mai zic? Știu doar că nu am putut să ridic ochii și să mă uit spre colegul meu, care era cu mine în birou și asista la discuție.
Un altul m-a sunat nervos că eu scriu toate articolele, fac toate fotografiile, toate emisiunile din presa locală. Așa înțelegea el când citea sau i se relata ce au mai zis mass-media locale. În ochii lui, eram întruchiparea răului. Mi-a zis că partidului va avea de „PERDUT”, dacă nu încetez cu „FICȚIUNILE” pe care le creez între membrii formațiunii sale politice. I-am răspuns că din punctul meu de vedere se pot strânge cu toții în piața publică și să își taie venele pe lung. Știți ce îngâna la telefon?! „Da, da, pe lung!”.
O bătrână rămăsese fără adăpost. Am făcut un material în care prezentam povestea femeii. Doi politicieni m-au sunat pe rând să îmi spună că au rezolvat cazul și musai să nu știe celălalt că mi-a telefonat. Au venit și cu „dovezile” la redacție. Sigur că o ajutase un om de afaceri.
Alți doi și-au făcut plângeri pe la diverse instituții ale statului. Am făcut un material pentru radio și am vrut declarații de la fiecare. Primul a zis despre al doilea – „E un păduche”. Al doilea despre primul – „E un vierme!”. Sunt doar câteva întâmplări. Aș fi râs, dacă nu era de plâns!
