Sorin Ovidiu Bălan
Goana după corupţi, care a devenit un eveniment cotidian, un joc pe care l-am putea numi „Ziua şi arestatul” nu are doar aspecte de satisfacţie pentru marele public: „Mama lor de hoţi, la puşcărie cu ei”, sau dramatice pentru actorii principali: „Sunt nevionovat, este o înscenare politică”. Există şi o parte hazoasă a acestor evenimente.
Desigur, un surâs amar pentru cei care au fost păgubiţi. Judecând după faptul că păgubit cel mai tare a fost bugetul de stat, cam toţi ar trebui să trecem un pic pe amar, atunci când ne vine să chicotim.
„Retrocedariada” spre exemplu, cea care i-a îmbogăţit cu zeci de milioane de euro, pe cei din Comisia de Retrocedări. Noroc mare că a apărut Vanghelie, cu al său record de 90 de milioane de euro ciordite, record încă neegalat, ca să ni se mai diminueze mirarea de sumele cu care şi-au garnisit conturile alde Alina Bica, Sergiu Diacomatu, Dorin Cocoş şi restul găştii de infractori.
Tentativa lor de a da o cât de cât culoare, chiar palidă, de legalitate matrapazlâcurilor pe care le-au făcut, au născut şi momente vesele.
Spre exemplu. Există categorii defavorizate sau indivizi care, în condiţii speciale, au dreptul la retrocedări înaintea celorlalţi înscrişi pe liste. Cu prioritate adică. Dar astea sunt excepţii.
Şi s-au găsit aceste excepţii de la regulă. S-a mers în principal pe starea precară de sănătate a proprietarilor care abia aşteptau să li se retrocedeze câte ceva. Şi astfel, s-au înapoiat case şi terenuri unor indivizi grav bolnavi. Unii dintre ei erau ţintuiţi vremelnic la pat, pentru că îi dureau şalele. Grav, nu? Alţii îşi băgau rudele în sperieţi, pentru că aveau atacuri de panică. Şi ca să şi-l potolească, în loc să scuipe în sân să le treacă de sperietură, se tratau cu o casă sau ceva terenuri retrocedate. Şi mai grav, nu? Cele mai alarmante erau însă cazurile celor pe care îi durea în cur, la propriu. Pentru că puteau declanşa un lanţ de nenorociri. Hemoroizii nu-i lăsau să se aşeze pe scaun când veneau la retrocedare, trebuiau să semneze actele de-an picioarelea şi astfel, aplecaţi, îi păuteau lua durerile de şale, care dureri puteau declanşa un atac de panică. Şi dacă omul contracta toate aceste boli grave chiar sediul intituţiei, statul nu era dator să-l despăgubească? Şi încă rapid. Peste rând, să mai apuce să se bucure de retrocedare.
Pe lângă sciatică, hemoroizi şi atacuri de panică, s-a mai retrocedat cu prioritate pentru maladiilegrave cum ar fi: osteoporoză, colici renali, tulburare depresivă, adenom al prostatei, dar şi persecuţie pe motive etnice (asta da boală).
Poate că am rămâne numai la râs, fie el şi amar, (i s-a retrocedat omului, ca să aibă bani de alifie pentru hemoroizi) dacă lucrurile nu ar fi extrem de grave. Pentru că numărul dosarelor astfel rezolvate este de aproximativ 6.500, adică mult mai mare decât al celor rezolvate la termen. Adică excepţia a devenit regulă. Şi dacă sumele nu ar fi ameţitoare: cuprinse între 30,5 milioane lei şi 108,9 milioane lei pe bucată de dosar. Dosar concesionat în prealabil samsarilor, desigur.
Scumpi hemoroizii, nu-i aşa?
