de Vladimir Brilinsky
Pe când mă pregăteam psihic să accept, resemnat și mioritic, condiția de boșorog beșinos, iată că vin ai noștri, cu o titulatură de import, pe care vor să o generalizeze atunci când vine vorba despre cei care și-au încheiat socotelile cu vârsta a doua. Seniori le zice acum, așa cum, de mult, tare de mult, în țările civilizate li se spune bătrânilor. Evident că în perspectiva îngrădirii selective a dreptului de a ieși din casă, a celor vârstnici, aceștia trebuiau recompensați cumva. Și atunci, li s-a spus simplu, seniori, nu boșorogi nu bătrâni, sau ceva mai alintat, bătrânei.
De ce a fost aleasă, discriminatoriu, această categorie, pentru a fi ținută în case? Foarte simplu, pentru că este cea mai manevrabilă și mai ușor de manipulat între categoriile sociale. Ea ascultă mai repede, este mai disciplinată, că doar a trăit în comunism iar capacitatea motrică îi este considerabil diminuată. Ei, noii seniori, chiar nemulțumiți, nu vor protesta în stradă, nu vor fugi de poliție, prin boscheți și nu vor fi la fel de vocali ca orice altă categorie care ar fi putut fi reținută în case, printr-o ordonanță militară. Deci seniorii stau în case, cu o porție redusă de libertate, de două ore zilnic. De ce ?
Simplu și băbește! Ieșitul din casă nu este neapărat atât de periculos pentru contaminare, cât pentru perspectiva sumbră a blocării sistemului de sănătate. Prin ignorarea măsurilor de distanțare socială, ieșitul în stradă ar putea genera o contaminare masivă, bruscă și nediscriminatorie, care ar umple, la fel de brusc, spitalele și așa aflate în colaps administrativ. Umplerea spitalelor ar însemna blocarea sistemului sanitar și în această fatală situație, virusul își va face de cap, secerând fără milă.
Din păcate, iluzia neconaminării plutește nejustificat peste capetele tuturor, mânată fie de optimism, fie de nepăsare, fie din lipsă de educație. Dilema coabitării cu acest virus nu este dacă îl vom contracta sau nu, ci când. Majoritatea îl va avea negreșit, mai devreme sau mai târziu. Această perspectivă dă seniorilor o nouă dimensiune a statului în casă. De fapt, acest dur arest la domiciliu, în care dorul de copii este mistuitor și privitul pe geam devine un sport de masă, nu este altceva decât o așezare la o coadă, ca în vremurile apuse. Așteptăm resemnați, conștienți și cuminți, ziua în care vom lua acest virus, cu speranța că vom putea fi tratați, la acel moment, într-un sistem sanitar aerisit, relaxat și nesufocat din nesăbuința unora, alții decât proaspeții seniori. Atunci, sacrificiul nostru de acum, va căpăta sens.
O față bisericească, mai mult decât respectabilă spunea că, atunci când ne credem dumnezei și infailibili, vine Dumnezeu şi ne dă un virus care să ne arate măsura. Un adevăr care răsună, asemenea unui clopot, pentru a fi auzit de toți ceilalți, care nu au trecut pragul către seniorat.
