[box border=”full”]Ştirea:
Mircia Muntean a divorţat anul trecut. Pe bune. Presa a ratat evenimentul monden al anului fiindcă ruptura s-a făcut discret, la notar. Să nu afle alegătorii că deputatul „resturilor” e un neisprăvit. Totuşi, pe parcursul anului trecut a existat şi un proces public de divorţ la Judecătoria Deva pentru că fostul primar nu a vrut să lase nimic fiului său. Nici soţiei. Livia Muntean a cerut partajul bunurilor în instanţă, dar a renunţat ulterior la orice pretenţie materială. La data de 5 decembrie 2013 cauza a fost suspendată. Fosta soţie a deputatului a rămas fără acareturi, dar are în grijă băiatul minor. Fata lor e majoră. Lui Mircia Muntean i-au revenit banii. Averea – singurul lucru faţă de care a rămas fidel întreaga sa viaţă.[/box]
„Mă lepăd de satana”,
Când s-a căsătorit, Livia Muntean a luat de soţ un tip frumuşel (simpatic deşi cam din topor) şi a ajuns să divorţeze (peste ani) de o fabrică de bani. „Mă lepăd de satana”, se spune că ar fi zis Livia, dar nimeni nu îşi aminteşte precis dacă e de la cununie, în faţa preotului, sau de la divorţ, înaintea judecătorului.
4X4
La despărţire, Mircia Muntean e de părere că lui i se cuvine toată averea familiei, că el a făcut grosul banilor. Ceea ce probabil este adevărat. Numai că agoniseala familiei Muntean depăşeşte cu mult veniturile unui primar – fie el şi 4X4. Pe vremuri, ca să justifice foaia de avere în faţa procurorilor de la DNA, Mircică spunea că nevastă-sa este un strălucit om de afaceri. Antreprenoare de borduri, de giratorii, florăreasă. La spartul mariajului, deputatul PDL se jură pe toţi sfinţii în faţa judecătorului că Livia a stat toată vremea numai la cratiţă.
Tâmplarul e de vină
Evident că popii, la spovedanie, i-a spus altceva, ca să nu plictisească pe nimeni cu istorioare fumate. „Am păcătuit părinte. M-a dus în ispită muierea frumoasă cu nurii ei şi am pierdut timp preţios în aşternuturi, uitând să fac bani. Am ratat o sută de tunuri la primărie din cauza asta. Mă voi ierta oare? E o neglijenţă strigătoare la cer şi para-ndărătul mi s-a scurs printre degete… Puteam să fac eu minuni cu locuri de joacă, parcări şi parcuri „aranjate”… Doamne, fă o minune. Fă-i pe toţi să creadă că n-am fost uşuratic, că n-am fost eu familistul care a trăit să facă copii cu Livia Muntean, că era tâmplarul pus de Moloţ şi Ruşanu să mă compromită, să-mi fure voturile, destinul şi, mai ales, BANII” .
Burlacul anului
Mircia Muntean ar putea fi cel mai râvnit burlac din judeţ dar şi de pretutindeni. E VIP pentru că îi om politic (deputat din resturi, dar se pune), are bani căcălău, îi plac versurile romantice în registru de manele (rescrie pentru tine: „Şarpantă cu picioare reci/ Lasă-mi toţi banii dacă pleci), e OM cu burtă (mănâncă mult chiar şi fără rost la restaurantul tău de fiţe) şi se îmbracă de la pubelă (asta ca să te pună pe tine în valoare).