Ştirea:
Subprefectul Ioan Gabriel Samoilescu a demisionat. În urmă cu un an, tânărul pensionar Samoilescu a fost uns pe post. Pe atunci, Guvernul Ponta III îşi redefinea corifeii, oameni adevăraţi şi de viitor. Statul avea să investească în instruirea pensionarului Ioan Gabriel Samoilescu, să-l şcolească pentru o carieră de înalt funcţionar public. Din tot bazinul cadrelor de partid, tânărul pensionar Samoilescu era singurul cu potenţial. Vână de şef.
De ce a demisionat după un an subprefectul? O primă ipoteză ar fi că doctorului pensionar i s-a acrit să pozeze ca umbră a prefectului şi vrea să revină în prim-planul radiografiilor sale. O altă variantă – mult mai credibilă – e că PSD Hunedoara scoate „la concurs” postul de preşedinte şi Samoilescu tânjeşte după adevărata putere. Puterea politică.
Momentul poetic de la instalare
„Colegul lui Mihai Viteazu”, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, descăleca în Ţara Haţegului cu două moaşte (secretari de stat) din Guvernul Ponta să le arate primarilor calea spre mântuire.
„Şi abia plecă Viteazul. Ce mai freamăt şi fiertură sub capac! Din Ardeal mai vine unu, coleg cu Baba Novac. Are pensia cam mare, dar în rest este perfect. Şi-a luat ghiozdan de şcoală să îl facă subprefect. Pus la raze se observă c-a ratat o sinecură. Bătrâneţea îl împinge spre un post la Prefectură. Şi trudea pensionarul la putere să se urce. Ca cum buchisea pe vremuri cronicarul Ion Neculce”.
Asta era în urmă cu un an. Acum, subprefectului i se pare o copilărie. Nu merită nici să te laşi de ciubuc pentru un astfel de post. Dacă ar fi fost fotoliul de preşedinte PSD ori cel de şef peste judeţ – indiferent că-i Prefectură sau Consiliu Judeţean – era cu totul altceva, acolo se învârte alba-neagra puterii…
În care subprefectul e pe cai mari
Samoilescu s-a aşezat în fotoliul de prefect, gata-gata să-şi ridice picioarele pe birou. E sâmbătă, n-are cum să fie surprins făcând pe şeful. E micul lui secret. Îi place să-şi imagineze că în spatele uşilor capitonate aşteaptă Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, să fie primit în audienţă. „Spune-i să aştepte! Sunt prins într-o convorbire cu Liviu (Dragnea, n.red.) pe firul scurt”, se răsteşte în telefonul mut de pe birou, de parcă i-ar fi răspuns secretarei. Face un gest a lehamite din încheietură ca atunci când avea de citit radiografiile unor oameni sănătoşi, despre care obişnuia să observe că sunt complet inutili. Ar fi vrut să-l poată trimite pe Nistor după ţigări, dar radiologul din el nu-i permite să ardă tutun nici măcar ca exerciţiu imaginar, cu scopul de a-şi umili adversarii. Era frustrant. Şi acesta avea să fie abia începutul, pentru că uşa biroului s-a deschis violent şi în cabinetul prefectului şi-au făcut apariţia titularul postului şi preşedintele PSD Hunedoara.
Locul unde se decojeşte istoria
Prefectul Sorin Vasilescu îi adresă lui Samoilescu un salut peste umăr, cu aerul că ar fi dat ochii de femeia de serviciu care-i şterge praful de pe birou, după care îşi continuă discuţia cu Nistor, în timp ce subprefectul se zvârcolea agăţat între cablurile de telefon ca un viezure prins la furat în cuibarul cu ouă.
Prefectul Vasilescu: „Refacem USL-ul cu primarii liberali ce vor trece la Tăriceanu. Am racolat şase primari care trec mâine, dacă le dăm bani de proiecte. Mai o peticeală cu asfalt, mai o zugrăveală la căminul cultural, mărunţişuri… Dumneata la Consiliu’ Judeţean n-ai greţuri, eşti ca ales. (se uită cu subînţeles spre Nistor). Zice şefu’ să te retragi de la partid, să laşi pe altul preşedinte… Faci un pas în spate… Nu rămâi pe dinafară…
Laurenţiu Nistor: Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamu’! Vreţi să scăpaţi de mine, da’ nu mă las. Candidez şi la partid. Îmi apăr funcţia. Altfel, la anu’ vă ştergeţi cu mine la… Vă cunosc io!
Samoilescu a reuşit să scape de strâmtoare şi e gata să se scurgă, preş, pe sub uşa cabinetului, însă liniştea apăsătoare îl reţine, tapet, la ieşire. „Soarele de primăvară mă oboseşte ceva de speriat. Doctore, fii bun şi trage tu jaluzelele, că te pricepi la raze”, zice prefectul ca să abată firul istoriei viitoare în „meandrele concretului”. Laurenţiu Nistor îşi aminteşte, tot strategic, că are de plătit o factură la gaz şi îl roagă pe Samoilescu – „fiindcă tot e în drumul tău” – să-i facă un mic serviciu. „Ne vedem miercuri la partid şi-ţi dau banii înapoi. Ştii că nu rămân niciodată dator”, îl asigură Nistor, prietenos şi parcă un pic la mişto.
O umbră celebră cât o victorie
Unii oameni nu apucă să îşi vadă umbra decât atunci când e prea târziu. Privirea lor, aţintită mereu înspre mult prea sus, pierde din vedere esenţialul. Desigur, cei mai mulţi dintre cei aparent fără umbră mor fără să ştie că au avut-o vreodată. Ioan Gabriel Samoilescu nu e unul dintre ei. Umbra lui seamănă izbitor cu statuia lui Napoleon, nu poţi să nu remarci asta. Ce a făcut el să merite o umbră atât de celebră? Evident, nimic. Deocamdată. Dar nu-i timpul pierdut. PSD pune la bătaie postul de preşedinte al organizaţiei judeţene Hunedoara. Glorie. Putere. (Şi bani, da’ de ei nu duce lipsă…). „Voi candida! Nu mai vreau să stau în fotoliul de lider pe furate sau când nu mă vede nimeni – ceea ce, în fond, e totuna. Sunt gata să mă apuc şi de fumat, numai să-l pot trimite pe Nistor după ţigări”, gândea Samoilescu în timp ce plătea o factură la gaz.
