Au dat iama în cămătarii din Vulcan

După ce şi-au umflat conturile cu bani proveniţi de la sărmani, cărora le acordau împrumuturi în condiţii cumplite pentru ca apoi să-i ameninţe chiar şi cu moartea, cămătarii din Vulcan au fost luaţi la întrebări de poliţişti. Trei persoane sunt acum cercetate, dar în stare de libertate, oamenii legii considerând, probabil, că nu prezintă pericol public, asta în ciuda numeroaselor semnale venite din partea celor care au fost nevoiţi să ia bani cu camătă. Miercuri dimineaţa, poliţişti din cadrul  Poliției Municipiului Vulcan, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale  Hunedoara, au efectuat patru percheziții domiciliare, la adresele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de cămătărie. Trei suspecți, respectiv o femeie în vârstă de 51 de ani şi doi bărbaţi, unul în  vârstă de 30 de ani şi altul în vârstă de  58 de ani, au fost conduși la sediul subunităţii de poliție, în vederea audierii. „Poliţiştii vor continua cercetările cu suspecţii în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cămătărie, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi a luării măsurilor legale”, spun reprezentanţii IPJ Hunedoara. (Carmen Cosman – Preda)

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente