Trei angajaţi ai unei societăţi comerciale din Şoimuş au fost puşi sub urmărire penală pentru furt calificat. „Cei trei, cu vârste cuprinse între 26 şi 35 de ani, au sustras de la punctul de lucru al societății mai multe bucăți de piele pe care le-au comercializat pe raza comunei Certeju de Sus”, a informat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.