Procurorii DNA au făcut 14 percheziţii, în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile mai multor societăţi comerciale, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi la locuinţa acestora, într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor UE. Iulian Herţanu, deputatul Sebastian Ghiţă, preşedintele CJ Prahova Mircea Cosma şi deputatul PSD Vlad Cosma au fost aduşi la DNA Ploieşti pentru audieri
Şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a plecat de la DNA, spunând că are calitatea de inculpat în dosarul vizând fraudarea de fonduri UE pentru proiectul de canalizare de la Comarnic, dosar în care sunt audiaţi şi deputaţii Sebastian Ghiță şi Vlad Cosma, dar şi cumnatul premierului Ponta.
Mircea Cosma a ieşit de la DNA Ploieşti după mai mult de două ore de audieri, el declarând că are calitatea de inculpat în dosarul privind extinderea canalizării la Comarnic de către o asociere din care face parte şi SC Grossman Engineering Group, una din firmele lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului.
Cosma a spus că săptămâna viitoare, miercuri, va veni din nou la sediul DNA Ploieşti, pentru a studia dosarul, însă nu a precizat dacă în cazul său procurorii au dispus vreo măsură preventivă.
El a mai spus că de lucrările de la Comarnic „răspund oraşul Comarnic şi Hidro Prahova”, adăugând că în acest proiect Consiliul Judeţean Prahova este responsabil de staţiile de epurare care deservesc mai multe localităţi.
„Când s-a ţinut acea licitaţie eram în spital, am stat cinci luni, nu ştiu nici cine a câştigat licitaţia, nici cum a câştigat. O să citesc dosarul săptămâna viitoare”, a afirmat Mircea Cosma.
Întrebat ce ştie despre calitatea în care fiul său, Vlad Cosma, a fost adus la DNA Ploieşti, unde este audiat, Mircea Cosma a spus că nu ştie ce implicare şi ce calitate are acesta.
Şeful CJ Prahova este primul care iese de la audieri dintre cei aduşi cu mandat la DNA Ploieşti în dosarul în care este vizat cumnatul premierului.
Deputatul PSD Vlad Cosma este şi el audiat, marţi, la DNA Ploieşti, în dosarul vizând fraudarea de fonduri UE şi în care au fost aduşi cu mandat la DNA Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi parlamentarul Sebastian Ghiţă.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Vlad Cosma, fiul şefului CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost adus cu mandat la sediul DNA Ploieşti.
Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, adus la DNA Ploieşti, în dosarul cumnatului lui Ponta
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost adus de anchetatori, marţi, la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi audiat în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta şi în care a fost adus cu mandat şi deputatul Sebastian Ghiţă.
Mircea Cosma a ajuns la sediul DNA Ploieşti în jurul orei 12.30, fiind adus de procurori cu o maşină cu girofar
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Mircea Cosma a fost adus cu mandat de aducere pentru a fi audiat în dosarul care vizează modul de derulare a lucrărilor pentru introducerea canalizării în zeci de localităţi din Prahova, inclusiv Comarnic. Lucrările sunt făcute în baza unui proiect european, fiind executate de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliului Judeţean Prahova cu mai multe consilii locale din judeţ, precum şi de SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Grossman Engineering Group SRL, una din firmele lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
Întrebat dacă are vreo legătură cu contractul de canalizare de la Comarnic, Mircea Cosma a răspuns că „legătură constă în faptul lucrările se derulează în judeţul Prahova”.
Deputatul Sebastian Ghiţă a fost adus cu mandat, marţi, la DNA Ploieşti, el fiind suspect în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta. ”Am venit cu mandat, am primit citaţie”, a spus Sebastian Ghiţă, care a ajuns la DNA Ploieşti în jurul orei 11.50. (mediafax.ro)