O răcire accentuată a vremii, ninsori şi intensificări ale vântului, începând din noaptea de duminică spre luni şi până joi, la nivelul întregii ţări a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie. În această perioadă temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice normale, minimele nocturne vor deveni negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei. În toate masivele montane precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare de duminică noaptea, iar pe parcursul zilei de luni şi în regiunile vestice, nordice şi centrale. La munte, viteza vântului la rafală va depăşi 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea.