O nouă autospecială a intrat în dotarea pompierilor hunedoreni

O nouă autospecială, achiziţionată prin Programul Operaţional Regional, privind achiziţionarea echipamentelor specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţiisistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă, în Regiunea 5 Vest a intrat în dotarea pompierilor hunedoreni.

Autospeciala este destinată intervenţiei pentru stingerea incendiilor în mediul urban şi rural, punându-se accentul pe deplasarea rapidă. Pompierii care vor încadra autospeciala vor avea posibilitatea să realizeze în scurt timp dispozitivul de intervenţie şi să utilizeze apa cu randament ridicat în spaţii închise şi deschise. Noua autospecială este echipată şi cu accesorii folosite la misiuni de descarcerare şi pentru acordarea primului ajutor calificat. Autospeciala poate lucra independent, folosind apa din rezervorul propriu sau din alte surse sau în cooperare cu alte autospeciale similare sau diferite, dar concepute pentru lucrul cu apă şi spumă. Autospeciala mai este prevăzută cu un sistem performant de iluminare la locul intervenţiei, a informat ISU Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente