-2.6 C
Deva
miercuri, februarie 12, 2025

PROCES. Dosarul lui Dan Voiculescu amânat

Curtea de Apel Bucureşti a decis o nouă amânare în dosarul lui Voiculescu. Judecarea procesului va fi reluată peste o lună pe 10 iunie. Dan Voiculescu a fost condamnat pe fond la cinci ani de închisoare cu executare. La ultimul termen, dosarul a fost amânat pentru că judecătorul care conducea completul a fost arestat preventiv într-un dosar de corupţie judiciară.

Judecătorul Stan Mustaţă, cel care delibera în dosarul lui Voiculescu, a fost acuzat că lua mită pentru soluţii penale favorabile. În locul lui Stan Mustaţă, dosarul va fi judecat de Luminiţa Cristiu-Ninu, fosta preşedintă a Tribunalului Teleorman. Avocaţii lui Voiculescu au ridicat pe 15 aprilie pe o serie de excepţii care, dacă sunt aprobate, vor duce la tergiversarea judecării dosarului. Voiculescu a cerut şi ştergerea prejudiciului de 60 milioane euro.

În acest dosar, Dan Voiculescu este acuzat de fraudarea privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, o fraudă evaluată de procurori la 60 milioane euro. Până acum Voiculescu a reuşit să obţină amânare după amânare, folosind diverse tactici avocăţeşti.

SURSA: gandul.info

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/