RECIDIVIST PRINS. O femeie a fost tâlhărită pe străzile Devei

O tâlhărie s-a petrecut în miez de noapte, pe străzile Devei. Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că unei femei care se deplasa pe strada Mărăști, în zona Sălii Sporturilor, i-a fost sustrasă poșeta. „La fața locului s-a deplasat o patrulă din cadrul Biroului Ordine Publică care a identificat persoana vătămată, o femeie în vârstă de 47 de ani, din municipiul Deva, care a declarat că un bărbat smuls o sacoșă în care avea 26 de lei, un telefon mobil şi alte bunuri. În urma activităților întreprinse, în scurt timp, poliţiştii au reuşit să identifice, în apropiere de locul comiterii faptei, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Deva, recidivist, cu privire la care au stabilit că este prezumtivul autor al infracțiunii de tâlhărie calificată”, a precizat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. Poliţiştii vor continua cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului. Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii recomandă hunedorenilor să evite să circule singuri, la ore târzii sau prin locuri neiluminate şi puţin frecventate, să nu poarte în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile, şi să evite pe cât posibil compania persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente