„Dupa ’89, oamenii s-au schimbat. Pe strada, ma opreau si ma intrebau: «Uite unde am ajuns. A meritat?». Tot timpul asta auzeam. Mereu ne judecau. Culmea, dupa ’89 ne-a fost mai greu. Inainte, macar toata lumea tacea, aveam parte de liniste. De atunci, fiecare isi spunea parerea si venea cu critici”, povesteste Etelka Babes, sotia eroului. Etelka Babes e acum pensionara si nu vrea sa-i apara poza in ziare. Spune ca n-are rost. Cand tatal sau s-a sinucis, Gabriela Babes, aeva 12 ani. Astazi, e consultant juridic, traieste in libertate si sufera mai mult decat oamenii de rand. Intelege de ce a murit tatal ei, dar nu intelege de ce altii, ceilalti, nu inteleg. Iar amintirea gestului disperat al lui Liviu Babes pare sa se stinga, odata cu trecerea timpului, pana la disparitie. In 2007, dupa 10 ani de insistente, a fost declarat erou national. „Daca nu exista constiinta civica, noi n-avem cum sa trezim atentia oamenilor.
Tot spiritul romanilor s-a pervetit in ultimii 23 de ani“, spune Etleka Babes. In memoria lui Liviu Cornel Babes, o strada dintr-un cartier muncitoresc, periferic, i-a imprumutat numele – brasovenii s-au suparat pe familia Babes, ca trebuiau sa-si schimbe actele –, iar in Poiana Brasov este un monument (foto) intru aducere aminte.
Numele lui Liviu Cornel Babes nu si-a facut insa loc in memoria romanilor. S-a uitat. Astazi, Gabriela Babes regreta ca tatal sau a considerat, acum doua decenii, ca are pentru cine sa se sacrifice. „Intre timp, s-a dovedit sa nu fie asa.”
