Ca să pară mai interesante “fetiţele dulci” prestau sub diverse pseudonime sugestive: Mimi Moft, Marie Studenta, Napoleon, Foamea Neagră şi Lina Magazia. Banii pe care îi câştigau le permiteau adevărate excentricităţi pentru acele vremuri: să locuiască în cel mai scump hotel al Capitalei, să facă shopping la Paris şi chiar să pună pe picioare propriile afaceri curate, scrie adevarul.ro.
Cea mai fidelă radiografie a epocii în care plăcerea era vândută la orice colţ de stradă a realizat-o Constantin Beldie în lucrarea “Memorii. Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950)-Editura Albatros, Bucureşti-2000 ”, lucru pe care îl şi mărturiseşte de altfel:
“În Bucureştiul de odinioară, „oraşul cu o sută de oraşe”, atât de drag prietenului Tudor Arghezi, pentru dulceaţa vieţii şi pitorescul promiscuităţilor, scriitorul aci de faţă a putut privi într-o lungă, prea lungă jumătate de veac, la desfăşurarea unor prefaceri epocale, legate toate de scurgerea neliniştită şi implacabilă a vremilor…”.
Pe la începutul anului 1900 şi mai ales în perioada interbelică, scrie Beldie, prostituţia devenise un lucru obişnuit. În anul 1927, de exemplu, în România, era aproximativ 12.000 de femei care vindeau plăceri. Astfel, aflăm din aceeaşi lucrare care erau fetele cu cea mai mare căutare printre domnii bogaţi şi amatori de pasiuni devastatoare. Continuarea pe adevarul.ro.
SURSA: adevarul.ro.
