Îmi cer anticipat scuze pentru eventualul subiectivism din acest text. El este cumva inevitabil, determinat de însăşi implicarea mea în zona evenimentelor culturale. Cu toate acestea, plasarea deliberată în urma altui oraş îi conferă credibilitate.
Urmăresc cu foarte multă atenţie ceea ce se întâmplă, din punct de vedere cultural, în două oraşe învecinate oarecum cu Deva – Sibiu şi Alba Iulia. Cu Sibiul e mai greu să ne comparăm. Anul 2007 şi Capitala Culturală Europeană, sumele mari de bani „pompate” într-o gamă impresionantă de evenimente, menţinerea lor la un nivel calitativ înalt şi numărul mare de locuitori au permis Sibiului să se detaşeze la nivel naţional, fiind principala destinaţie culturală din România în acest moment. Sibiul este pentru mine obiect de studiu – spre exemplu, amploarea Festivalului Opera Nights a fost gândită ca urmare a discuţiilor cu Dumitru Budrala, directorul Festivalului Astra Film. Îmi propun colaborări cu Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu şi preluarea unor metode moderne de management cultural. Este însă remarcabilă ascensiunea unui oraş de dimensiunile Devei şi mult mai apropiat de noi – Alba Iulia. Îmi pare rău să fac o remarcă, cu toate conotaţiile politice care derivă din ea şi care sunt inevitabile, dar juste – până în 2012, Deva a fost menţinută deliberat într-o zonă gri a evenimentelor culturale, cu puţine excepţii. Municipalitatea a preferat parangheliile fără cap şi fără coadă, nimic altceva decât momeli electorale, care au cufundat oraşul într-o anume promiscuitate culturală, spartă doar de Teatrul de Artă şi câţiva entuziaşti care se încăpăţânau să creadă că Deva merită mai mult.
Alba Iulia a început să se ridice încet, foarte încet, dar şi foarte sigur, prin anul 2000, când au început lucrările de reabilitare ale cetăţii (asta în timp ce la Deva, între 2007 şi 2012, cetatea a devenit practic un monument abandonat). Cu bani mulţi, foarte mulţi (obţinuţi şi pe relaţii politice, dar asta este o altă poveste), Cetatea Alba Iulia a devenit un spaţiu cultural viu, cu evenimente notabile şi care a reuşit să formeze un public de calitate, nu cel etern prizonier al micilor şi berii, atât de dorit pentru manipulare. Să ne înţelegem – mănânc şi eu mici, beau şi eu bere, dar a dori să ai un public doar la acest nivel este de-a dreptul condamnabil. Cei care eventual vor aşa ceva se fac vinovaţi de compromiterea şanselor de evoluţie ale Devei, care indiferent în ce regiune se va afla, va deveni un oraş mediocru – şi aşa are probleme grave din cauza depopulării şi a lipsei unei Universităţi, universitate care nu lipseşte nici din Alba Iulia şi nici din Sibiu…
Festivalul Dilema Veche, Festivalul de Muzică şi Film, Festivalul Alba Jazz, astea pe lângă Zilele oraşului, toate într-o cetate care a căpătat deja un aer occidentalizat – mă refer la Alba Iulia. Or fi pe alocuri şi mici şi bere (nu însă în cetate), dar în esenţă Alba Iulia devine un oraş frecventabil la nivelul marii culturi.
Trebuie să afirm clar – din 2012, modul în care edilii percep viaţa culturală a Devei s-a modificat şi aş spune în bine. Avem nevoie de Cetatea Devei, ca spaţiu cultural de excepţie – dacă se poate, fără kitsch şi cu mult profesionalism. Se pot monta acolo de la tragedii antice până la spectacolele din cadrul Opera Nights – am avea atunci Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei ca repere pentru evenimente de interes internaţional. Primarul susţine de asemenea transformarea pieţei Unirii (cea de la statuia Traian) într-o piaţă de for public. Avem nevoie de acea piaţă, pentru a pune complet în valoare ceea ce are Deva – centrul în stil secesion. Este nevoie de menţinerea nivelului calităţii evenimentelor şi mai ales de ridicarea acestui nivel – fără a exclude genul mici şi bere, dar în condiţii prestabilite.
2013 a presupus eforturi mari, pentru evenimente care să scoată Deva din rutina parangheliilor cu tiribombe şi manele. Pentru a putea intra într-o competiţie reală cu oraşele menţionate, orice rabat de la calitate este de neconceput. La această oră, avem câteva evenimente originale, care pot fi dezvoltate. Există şi oameni din lumea politică, de bună credinţă, care le susţin. Există şi oameni implicaţi, gata de acţiune – despre unii din ei am scris.
Există şi alternativa revenirii exclusive la mici şi bere. Atunci discuţia nu mai are rost.
