Sportivul Bogdan Sitoianu, legitimat la CNS Cetate Deva a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, în Serbia, titlul de campion balcanic de juniori II la triplusalt.
Atletul pregătit de profesorul Mihai Luca a reşit să se impună cu un salt de 14,75 metri, cea mai bună performanţă a sa din întreaga carieră, fiind la doar cinci centimetri de îndeplinirea baremului de participare la Campionatele Mondiale, dar timp mai este. Bogdan Sitoianu deţine al treilea rezultat al anului la categoria sa de vârstă în proba de triplusalt şi are şanse să urce pe podiumul de premiere la Festivalul Olimpic al Tineretului European, care se va desfăşura în Georgia, între 26 iulie şi 1 august.