Atleta hunedoreancă Florentina Marincu este dublă campioană mondială de cadeţi la săritura în lungime şi triplusalt!
Sportiva Florentina Marincu legitimată la Colegiul Naţional Sportiv (CNS) “Cetate” Deva a avut un sfârşit de săptămână fabulos la Campionatele Mondiale de atletism rezervate juniorilor 2 (cadeţi) încheiat aseară la Doneţk în Urcaina.
Atleta de 17 ani, Florentina Marincu a confirmat calculele şi aşteptările specialiştilor şi a făcut concursul vieţii. A concurat fără cusur şi a câştigat medaliile de aur în probele de triplusalt şi săritura în lungime, fiind singura sportivă din concurs care a reuşit să se impună în două probe! Şi nu oricum ci de-o manieră categorică parcă vrând să demonstreze încă o dată că în sport talentul nativ împletit cu munca şi perseverenţa este secretul marilor performanţe indiferent de condiţiile de pregătire improprii în care au fost create.
Salt din aur în aur
“Flori” a câştigat primul aur vineri la triplusalt cu cea mai bună performanţă mondială a sezonului la nivel mondial la cadeţi: 13,75 metri – din a doua încercare – salt cu care a stabilit pentru a doua oară consecutiv cel mai bun salt din lume, depăşindu-şi săritura din calificări de 13.69 metri şi cu care şi-a “paralizat” adversarele! Pe podium la triplusalt au mai urcat Rong Wang (China) şi Keturah Orji (SUA), ambele cu acelaşi rezultat: 13,69 metri.
Însă, Florentina Marincu a fost de neoprit. Susţinută şi îndrumată chiar de pe pistă de antrenorul ei, Nicolae Alexe atleta din Şoimuş a pus mâna şi pe cea de-a doua medalie de aur, de data aceasta la săritura în lungime cu un salt de 6,42 metri, rezultat obţinut din a treia încercare. Marincu este campioana României la juniori, în proba de săritura în lungime. Ea a egalat în luna iunie recordul naţional la juniori 2 la săritura în lungime, la Campionatele Naţionale Şcolare, cu o performanţă de 6.54 metri. Medalia de argint a revenit lui Keturah Orji (SUA, 6,39 metri), iar cea de bronz a intrat în posesia Nataliei Chacinska (Polonia, 6,22 metri).
Performanţă repetată după 10 ani
Hunedoreanca Florentina Marincu de la CNS “Cetate” Deva, a repetat la CM de la Doneţk o ispravă similară a unei alte atlete românce, Cristine Spătaru, campioană mondială de cadeţi în 2003 la Sherbrooke (Canada), tot la triplusalt şi lungime.
Fler de antrenor
Dacă aurul câştigat ieri de Marincu la săritura în lungime – de altfel proba ei de bază – a fost oarecum aşteptat, locul 1 şi recordul mondial reuşit vineri la triplusalt a fost rodul tacticii de concurs alese de profesorul Nicolae Alexe (foto în dreapta). “Antrenorul lui Marincu, Nicolae Alexe a insistat pe lângă oficialii Federaţiei Române de Atletism să o înscrie pe Florentina şi în proba de triplusalt care era programată înaintea sărituri în lungime iar astfel sportiva ar fi avut oportunitatea să se acomodeze cu competiţia. Însă, totul a ieşit foarte, foarte bine”, a povestit directorul Colegiului Naţional Sportiv “Cetate” Deva, Adrian Liga.