8.3 C
Deva
sâmbătă, mai 4, 2024

Aurul străluceşte şi în cărbune. Copii deosebiţi, premiaţi de Primăria Petroşani

S-au remarcat prin rezultate deosebite obţinute la învăţătură şi în sport, iar acum au cules roadele muncii lor. Patru elevi din Petroşani au fost premiaţi de Primăria Petroşani, ca o recunoaştere simbolică a meritelor lor.

SAMSUNGEste vorba despre trei elevi care au obţinut rezultate deosebite la examenul de Bacalaureat din această vară,  notele acestora fiind printre cele mai bune la nivel judeţean. Au dovedit că se poate, că aurul străluceşte şi în cărbune, iar dacă perseverezi rezulattele nu întârzie să apară. Astfel, au fostpremiaţi Ana Maria Călina – absolventă a Colegiului Economic „Hermes” Petroşani, care a obţinut la Bacalaureat a doua medie la nivelul judeţului Hunedoara, respectiv 9.90,  Ramon Marko Neacşu – de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, cu media 9.80, şi Ioana Paula Stroe – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, care a obţinut la Bacalaureat media 9.71. Toţi aceşti elevi merituoşi, care sunt un exemplu de urmat pentru generaţia lor, au primit câte 1.000 de lei din partea municipalităţii de la Petroşani. De asemenea, premiată a fost şi  Bianca Becze, care a reuşit să ducă peste hotare, la cel mai înalt nivel, renumele sportului de performanţă din Valea Jiului, fără, însă, să neglijeze şcoala, fiind deja la facultate. Sportiva a fost premiată cu suma de 2.000 de lei, banii fiind acordaţi  ca o recompensă pentru munca depusă în cei 17 ani de carieră sportivă și pentru cele 49 de medalii de aur obținute la gimnastică aerobică. Bianca a început gimnastica la 4 ani, când mama sa, care este şi antrenoare, a dus-o în sala de sport. După 10 ani de antrenamente asidue, rezultatele au începutn să apară, iar Bianca Becze este acum una dintre cele mai mari stele ale gimnasticii aerobice din România Acum se antrenează centralizat la Bucureşti, dar sufletul ei este tot aici, la Clubul Sportiv Şcolar Petroşani, unde s-a format ca gimnastă şi ca om. „Consiliul Local a aprobat premierea acestor copii, dar gestul pe care îl facema stăzi este mai mult decât simbolic. Este o recunoaştere din partea comunităţiia  efortului pe care aceşti copii l-au făcut şi îl fac în continuare. Îi felicit pentru rezultatele lor şi sunt convins că vor reuşi şi de-acum încolo să facă ce şi-au propus. De asemenea, îi felicit şi ep părinţii şi profesorii lor”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Sumele acordate drept poremii sunt din bugetul local, de la Capitolul „Cultură, recreere, religie”.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/