Consiliul Local Deva a fost de acord, ieri, cu un studiu de fezabilitate care propune lucrări de peste 700 de mii de lei pentru amenajarea curţii interioare la adăpostul de noapte de peste linie. Finanţarea proiectului se va face din fondurile proprii ale municipalităţii
Primăria Deva construieşte pe strada Nicolae Grigorescu (peste calea ferată) un adăpost de noapte pentru oamenii străzii. Proiectul este finanţat din fonduri europene nerambursabile. Edilii Devei s-au poticnit în derularea proiectului din cauza curţii interioare care trebuie amenajată, dar lucrările nu fac parte din proiectul iniţial. Este vorba despre demolarea unor şoproane, refacerea parţială a gardurilor care împrejmuiesc adăpostul, lucrări la reţeaua de canalizare şi preluare a apelor pluviale, precum şi la construirea unor magazii de materiale – după cum informează executivul Primăriei Deva.
Pentru executarea lucrărilor a fost emis un deviz general în valoare totală de 711.790 lei (cu TVA inclus). Finanţarea acestor lucrări se va face de la bugetul local.
Adăpostul de noapte este absolut necesar pentru un oraş civilizat, vital mai ales în nopţile geroase de iarnă pentru cei care nu au niciun adăpost.