Fostul șef al Gărzii de Mediu Hunedoara, Bogdan Secer, a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Devenit între timp membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Cuprului, Aurului și Fierului ”Minvest” Deva, Sever a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi fost informator pentru o societate ce urma să fie controlată.
Chiar dacă nu a ajuns după gratii, magistrații i-au impus lui Bogdan Sever să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara şi să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. Totodată, trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local Deva – Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva sau la Biblioteca Judeţeană Ovid Densuşianu Hunedoara -Deva, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. – Amanunte in Informatia Vaii Jiului