19.6 C
Deva
sâmbătă, iulie 13, 2024

Cronica pseudo-optimistului.FACEBOOK- MAI DRASTIC  DECÂT „CENZURA DE PARTID”!

-Pretext pentru… aduceri aminte dintr-o altă „presă”-
Din 8 decembrie, timp de  două zile  „wall”-ul personal Facebook mi-a fost restricționat, neavând voie să dau măcar „like”-uri  la postările prietenilor ori să-i felicit de ziua lor (furat de moda anglicării Limbii române, mi-au scăpat  cuvintele scrise între ghilimele; scuzați, vă rog! Îmi revin.). Și restricția continuă încă trei zile pentru eventuale postări în grupurile al căror membru sunt. Ce rău era să vă fac? Am difuzat un desen-contur în tuș, al unui bărbat al cărui umăr și pectoralul aferent erau  reprezentate de poza inspirat făcută a două fese feminine. „Comunitatea noastră bla-bla-bla-bla nu admite…” suna textul care mă lămurea de ce sunt restricționat două zile, adică pedepsit prin ridicarea dreptului de a posta ceva pe Facebook. Bine, dragi tovarăși, că pe Facebook-ul vostru, în plină și disperată campanie anti-pandemică, sunt difuzate, de pe  diverse saituri și de la televiziunile autohtone, zeci de poziții anti-vaccinare ale unor politicieni, parlamentari, chiar și medici! Desenul respectiv era mult mai dăunător, nu- i așa?
 Întâmplarea îmi amintește că în 55 de ani de presă, dintre care primii 23 în atât de fiorosul regim zis comunist, nu  mi s-a întâmplat nici măcar o dată să fiu restricționat, adică să mi se respingă vreun text la publicarea în ziar. Deși prin situații de a fi restricționat, cum se exprimă Facebook, am trecut de câteva ori, de vreo două ori la limită și o dată sub amenințarea de a fi scos din redacție și apoi din județ. ( Asta cu scoaterea din județ s-a repetat și în… democrația destul de recentă, când un prefect PDSR de tristă amintire m-a amenințat așa, după publicarea unui text despre… „Niște sub-prefecți mai perfecți ca prefectul”). A fost o perioadă în care milițienii și procurorii porneau la cercetări după ce treceau ziariștii  pe acele locuri.  Acum e mai mult invers, jurnaliștii trebuie să ia aprobarea de la purtătorii de cuvânt, care au cuvinte numai în favoarea locului lor de muncă… Dar să revin la vremea cenzurării presei. Exista în subordinea Secției de propagandă a Comitetului județean al PCR  „Sectorul  control al presei și tipăriturilor”, care în ultimii cinci ani de existență a fost condus de niște foști colegi de redacție, mai mult carieriști decât ziariști, sperând că vor scurta drumul spre șefia redacției…. Iar separat, o vreme, în primii ani, până înspre 1977, funcționa o instituție specializată de cenzură reală a ziarului,  direct în tipografie, concomitent cu corectura, responsabilul de număr și „capul limpede”, care asigurau acuratețea textelor publicate din partea din partea redacției, dar cei de la cenzură aveau dreptul să scoată din ziar ceea ce ei considerau, în baza caietului lor de sarcini, că nu e bine să fie publicat,  ei dețineau și ștampila BT(bun de tipar), fără de care ziarul nu intra la tipar.
 Exeperiențele personale cu aceste organe au fost multe, dar de fiecare dată am reușit să ies curat din conflictele respective. E drept, am avut de fiecare dată sprijinul redactorilor  șefi Nicolae Andronache și Gheorghe Pavel, Dumnezeu să-i odihnească, ambii având tăria de a răspunde primilor secretari care cereau sancțiuni drastice pentru redactorii  reclamați din teritoriu de către diferiți directori, șefi de instituții, întreprinderi etc., cu cuvintele: „Oamenii noștri nu greșesc, vă asigur, tovarășe prim!” Așa mi s-a întâmplat după ce scrisesem o notă critică mai amplă în urma unui raid, chiar în ziua de Paști, când fuseserăm trimiși cu toții, inclusiv „cel de la Sport”, în agricultură, adică să relatăm  despre lucrările în respectiva zi. Am fost trimis în mirifica zonă a Hațegului și după ce străbătusem cu mașina personală câteva CAP-uri, evident fără a întâlni vreun cooperator la lucru în duminica Paștilor, undeva, mai lângă o vale, cam toată șefimea CUASC-ului se afla în jurul unui cazan de fiert țuică, cu toate bunătățurile de mâncare și degustând mereu din licoarea proaspătă, până  ce ajungea la tăria cerută de vrednicii consumatori… După apariția notei, președintele CUASC-ului, vechi activist al partidului, a reclamat la primul secretar că ziaristul a mințit, că el personal i-a surprins pe respectivii acolo la cazan, și i-a criticat sever… Cam trei luni a durat până ce Colegiul județean de partid, tribunalul propriu, cum ar veni, mi-a dat câștig de cauză, iar tovarășul a fost eliberat din funcție. Care tovarăș, după vreo două luni m-a căutat să-mi mulțumească pentru că sancțiunea l-a promovat la trai bun-director la OCL Alimentara Hunedoara, fără tracasări de partid și deplasări pe câmpurile hațegane, cu birou elegant, fotoliu și secretară, mașină la scară și alte avantaje aduse de o structură importantă și foarte căutată la vremea crizei alimentare…
 Într-o situație asemănătoare și tot în zona Hațegului,  o anchetă jurnalistică la sânge în baza unor repetate reclamații și declarații – urmată de alte cercetări, anchete și declarații privind corectitudinea materialului publicat-,  a dus la destituirea  medicului director al unei instituții speciale, Spitalul de neuropsihiatrie infantilă din Păclișa, și a directorului administrativ-economic al acesteia. După peste o lună, am primit la redacție o scrisoare de la dr. Gh. Litinschi, în care îmi mulțumea pentru ajutorul dat, de a părăsi zona și a ajunge acasă, în București,  chiar în minister într-o importantă funcție. Apoi, într-o zi în care directorul Amenajării Hidroenergetice Râu Mare-Retezat, ing. Viorel Dănilă, Dumnezeu să-l odihnească acolo, în mormântul de lângă Barajul său drag, m-a invitat să mâncăm la noua cantină din Colonie, apare la masă și fostul director administrativ la spitalul  menționat, Hugo F., ca administrator al cantinei și șef al domnului Bazăverde, care atunci era doar bucătar șef, nu „chef”, precum actualii bucătari…
  Un episod aparte l-am trăit pe… teren propriu, adică la mine, la sport. Când era iminentă plecarea lui Mateuț la Dinamo, tot așa, după o notă mai colțoasă, niște generali din MI, după ce îl zgâlțâiseră bine pe Gelu Simoc, președintele Corvinului, Doamne odihnește-l, ajunseseră să-l sâcâie și chiar să-l învrăjbească și pe prim-secretarul Radu Bălan, fie-i țărâna ușoară! Care, în dimineața apariției notei în ziar l-a sunat pe redactorul șef, Tibi Istrate, și  i-a spus direct: „Dă-l afară pe Stanciu!” Asta era pe la ora 8. La ora 13 fix mă aflam în birou la primul secretar cu o coală ministerială în mână, pe care scria un singur rând: „Vă rog să îmi aprobați deplasarea cu FC Corvinul Hunedoara în Siria, la un turneu de pregătire.” -Păi nu te-a dat afară? -Nu. -Bine. Dă hârtia. A semnat… Iar la Damasc, pe aeroport, la întoarcere, unde erau și Dinamo și Poli Timișoara, și Jackie Ionescu, supărat foc, pentru că nu era loc și pentru ei în avionul nostru, Dorin Mateuț, vedetă deja, a sărit cu gura la mine: „Să nu mai scrieți de mine la ziar!” „Nu mai scriu,  Dorine. Îți promit.”
 Și, m-am ținut de cuvânt…

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/