Un vechi, bun și drag ortac – zic așa până vor pricepe și pripobenițele televizoriste ochi-alunecoși-inimi-zglobii-minte-ioc! că ortac nu e sinonim cu miner-. mă hârâie la cap că oare ce m-o apucat cu întoarcerea asta în… amintiri. Acum, nu neapărat ca să-i răspund prompt, dar simt chiar epidermic mâncărimi când aud, citesc, văd jurnaliști, reporteri, șefi de cluburi, manageri – cum li se zice, dar ei nici magazineri nu ar fi fost angajați la Jiul, de pildă, pe vremea lui Otto Abraham și a lui Ianny -Bacsi Karpinecz -, antrenori, jucători, fotabliști mai rar, că nu prea mai există specia, cum se-mpiedică în cuvinte și mai ales în motivări, în căutări de explicații, dar neavând cuvinte la ei nu găsec explicații logice, obiective și credibile despre ceea ce se întâmplă pe terenul de fotbal. Poftim! Ins cu pretenții de „mare- om- de- fotbal”, chiar pușcăriaș fiind, dar admitem că s-a potolit cu furtul, nu reușește nici după peste 25 de ani de meserie să depășească micimea unui chibiț de peluză, fără bilet, care vede meciul prin ochiurile plasei de sârmă… Meme Stoica, mai isteț când era ucenicul lui Marius Stan la Galați, vine după penibilul 0-0 al FCSB la ultima clasată, Concordia Chiajna, și câcrâie 5 minute despre un penalty pe care nu l-a primit echipa sa. Cum naiba și cine dracu’ vă mai ține în fotbal pe bani grei, ca să nu fi priceput nimic dintr-o viață întreagă pe lânga fotbal; să fiți în stare de doar atâta- să aruncați vina pe un arbitru?! După un meci în care echipa voastră- care are în cârcă un milionar tâmp, o camarilă de slugi, o televiziune de servicviu , bani cu sacul, antrenori pe bandă rulantă, dar joacă de doi bani jumate, mai aveți nesimțirea și veniți să reclamați arbitrajul, în locul neputinței unei armate de îmbuibați ! Nerușinaților! Și după voi vine proasta aia de la ProTV, și țipă ca o apucată că FCSB a fost furată la Chiajna! Iar în fața huliganului manager, mai prost și umil stă un jurnalist, mă rog, un ținător de microfon, care nu-i zice câteva de la obraz.
Și, toate astea, dragă ortace, pentru că, de când știi și tu, nu se mai scrie cronică de fotbal, nu se mai comentează tehnic și tactic jocurile transmise la televizor, pentru că nu mai există nici cei care știau să facă asta. Cronica de fotbal din ziar a dispărut, încet-încet, pe nebăgate de seamă. Și-mi amintesc că, pe când scriam la Sportul Românesc, ba o vreme și la ProSport, mi se cereau mai cu seamă nimicuri, în loc de observații tactice sau relatări despre valențe tehnico-tactice, calități și finețuri tehnice individuale; era mai la preț ce a zis ăla, ce a răspuns ălălalt, cum era îmbrăcat cutare, cât câștigă cutare de la Inter Sibiu, cine era gagica de lângă noul prefect, la tribuna oficială… Învățați cu așa ceva, noile promoții de reporteri, ba chiar jurnaliști nu pot face, nu știu decât ceea ce a făcut și bietul ăla care ne obliga să înghițim bălăriile lui M. Stoica- parte componentă a mecanismului de dizolvare în rușine a unui mare club sportiv! Nu mai sunt nici cronicarii pe care-i cunoscuseși la Petroșani și la Hunedoara, nu mai sunt nici scriitorii care aveau rubrici de fotbal în ziare și reviste literare! Aceștia, cu atât mai puțini! Că nu mai sunt nici măcar scriitorii-scriitori… De aceea mi-e atât de dragă, o simt atât de aproape sufletului meu, și mi-e ciudă că nu am fost eu cel cu talentul să scriu acea „Declarație de avere sentimentală”, a lui Radu Cosașu, iubitul și unicul nostru Belphegor! Și, asta nu numai pentru fraza: „Am învestit la Hunedoara pentru Mișa Klein și un Gabor care înnebunise Australia”… Ci, pentru toți cei pe care i-a ținut în portofoliul său de avere sentimentală. Mulți pentru care ne-am bucurat, ori am plâns, mulți pe care i-am iubit și noi, ortace…( Febr. 2019)