Duminică seara, în loc de avancronici la meciul considerat meciul etapei (s-o lăsăm mai moale cu derby-urile, că nu avem așa ceva!) FCSB-CFR, televiziunile ne dădeau mișcările de trupe ale suporterilor, așa-ziși suporteri, sub paza jandarmilor, la sol și din elicoptere, că tot ne hrănim ceas de ceas la teveuri cu războiul din vecini. Care suporteri, mulți purtau tricouri negre, cu înscrisul: FCSB=STEAUA. NU! Nu există nicio egalitate între cele două cluburi. Din moment ce clubul legitim al Armatei, Steaua, nu are drept de promovare, cum poate să fie egalul FCSB-ului, club eminamente privat? La noi, și-n Bulgaria se petrec și sub acest aspect lucruri ciudate. Parcă noi, totuși, suntem cu o idee ceva mai puțin tâmpiți. Ăia au două echipe cu același nume, ȚSKA, ambele recent eliminate din competiția chiorilor europeni, de către FCSB și SEPSI Sf.Gheorghe!
Cert este că am umblat zeci de ani pe stadioanele țării, cu drag și bucurie, tribunele arătau ca la sărbători, cântece și voie bună, fără frică. Până am ajuns la Lens, în Franța, unde am văzut prima dată o formațiune militară cu puștile la umăr, un meci întreg cu spatele la terenul de joc, pentru a urmări mișcările unui grup masiv punkeri refegiști. Păzind în acest fel spectatorii pașnici. După 1990, moda își făcea loc și pe lângă stadioanele noastre, și în interiorul lor, și prin parcările autocarelor și mașinilor „oaspeților”, priviți și primiți ca vrăjmași, la meciuri în care huliganismul devenea mai prezent în cronici decât fazele de joc.
Dar ce nu pot înțelege sub nicio motivație, este faptul cu totul ciudat ca premierul guvernului să împlinească mofturile unui Gigi Becali, ale becalienilor și becalizaților de rigoare. Ba chiar promisiunea acestuia că va da ordin ca FCSB să poată juca pe stadionul Amatei pare chiar un abuz. Adică, un patron de echipă care azvârle banii cu valiza pe la meciuri, dar nu-și construiește propriul stadion, are drepturi mai egale decât proprietarul public? Iar asta chiar mă determină să întreb: În ce fel de țară trăim?
Cât despre CFR… O echipă oarecare, dar învățată să joace la victorie, de un antrenor care știe să facă chestia asta. Dar, și- a atras ura întregii populații becalizate, cuprinzând majoritatea comentatorilor TV. și Radio, și o mare parte a celor din presa scrisă. Sătul de atâta ură, Dan Petrescu a plecat la capătul Lumii, dar ura crește cu fiecare victorie a noii sale echipe, ajunsă deja pe locul 3.
