Pentru cine nu ştie, CNADNR înseamnă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Autostrăzi mai puţine şi drumuri naţionale mai multe. Adică tot alea. Dar staţi să vedeţi.
Prin toamna anului 2010, mi-a expirat rovinieta care dă dreptul să circuli pe drumurile naţionale ale României (las la o parte faptul că în alte ţări vinieta respectivă se plăteşte doar pentru autostrăzi…). Dintr-o condamnabilă neglijenţă, am omis să o reînnoiesc imediat şi mi-am amintit după vreo lună. Am cumpărat eu alta, dar între timp făcusem un drum la Bucureşti şi un radar de prin Vâlcea înregistrase abaterea mea.
A trecut un an. Au trecut doi. Au trecut aproape trei şi acum câteva zile primesc recomandat (reţineţi, este esenţial – recomandat!) o decizie a Judecătoriei din Sibiu. Mi se transmite că sunt contravenient pentru că în 2010 nu aveam rovinieta. Până aici, este în regulă. Doar că CNADNR a depus plângere la Judecătoria Sibiu împotriva mea. Corect, nu? Fără însă ca eu să ştiu ceva. Şi s-a judecat zi de vară până-n seară, vreme de trei ani. Şi am fost condamnat – am primit decizia justiţiei, prin care mi se comunică faptul că trebuie să plătesc contravaloarea rovinietei, de 28 de euro. Şi cheltuieli de judecată de peste 100 de euro. Şi că toate astea imediat, în 24 de ore de la data primirii deciziei, altfel executoarea judecătorească poate să intre în casa mea şi să ia ce poate, până la concurenţa sumei de 100 de euro. Poate să intre chiar dacă nu sunt acasă – aşa scrie în decizie! Cheamă poliţia şi în prezenţa poliţiştilor, se va sparge uşa şi îmi vor lua mai ştiu eu ce – televizor, maşină de spălat sau poate scaunele, tacâmurile, mă rog, conform unei evaluări care nu mi se spune cum se va face, de către cine şi pe ce criterii. Esenţa este că-mi pot intra în casă, vina mea fiind aceea că nu mi-am plătit la timp rovinieta. Sunt deci un infractor periculos.
Pe ce vă bazaţi? aş putea întreba eu, parafrazându-l pe Moromete. Păi mi se spune clar pe ce – pe un proces-verbal din 2010, din care rezultă cum că aş fi fost anunţat că nu aveam rovinietă şi că deci sunt vinovat. Credeţi că respectivul proces-verbal mi-a fost cumva trimis prin poştă? Nu – el mi-a fost adus cumva la cunoştinţă, nu ştiu exact cum, scrie că a fost lăsat la intrarea imobilului în care locuiesc. Eu locuiesc într-un bloc, pe o scară unde mai locuiesc 10 familii. L-or fi lăsat pe uşa scării? Probabil, pentru că aşa zice martorul (din nou atenţie!), un oarecare cetăţean din satul Crăciuneşti, comuna Băiţa, care se semnează pe procesul-verbal. Semnătura mea nu apare pe procesul-verbal – semn clar că nu l-am văzut. Nu l-am văzut nici pe cetăţeanul din Crăciuneşti – pe ce criterii o fi fost ales ca martor şi de către cine? El mă cunoaşte? M-a văzut prin piaţă sau probabil la televizor? Nu ştiu. Cert este că individul a fost transformat deliberat în martor mincinos, din moment ce el a semnat cum că eu aş fi primit un proces-verbal pe care nu l-am primit de fapt, dar în baza căruia am fost condamnat să plătesc amenzi şi ameninţat că dacă nu, îmi vor sparge uşa şi vor recupera paguba. Toate după 3 (trei!) ani.
De ce nu m-a anunţat onor CNADNR că nu aveam rovinietă printr-o scrisoare recomandată, la o săptămână sau la o lună după comiterea faptei? Aş fi plătit rovinieta şi o amendă, nu cheltuieli de judecată. Nu ar fi fost nevoie de ameninţări că-mi sparg uşa. De ce recurg la minciuni că am fost anunţat? Şi de ce recurg la martori luaţi de pe stradă care habar nu au ce semnează?
Am răspuns la o singură întrebare – anume de ce nu am fost anunţat prin scrisoare recomandată. CNADNR nu are bani de scrisori recomandate. Nu are bani, pentru că tocmai am aflat că în România kilometrul de autostradă costă de 3 (trei) ori mai mult decât prin alte părţi. Şi nu le intră nimeni în casă celor care plătesc aceşti bani, să le ia televizoarele sau maşinile de spălat.
