0.3 C
Deva
marți, martie 18, 2025

Europa vine la Vorţa!

Reprezentanţii administraţiei publice locale de aici au reuşit, în acest an, să acceseze proiecte comunitare cu finanţare nerambursabilă

primar vorta

Chiar dacă România nu traversează cea mai favorabilă perioadă a ei din punct de vedere economic, în mai multe localităţi din judeţul Hunedoara lucrurile “se mai mişcă”.

Tărâm de vis

Deşi “mişcarea” mai sus pomenită nu este una de mare anvergură, unii edili din localităţile rurale din judeţul nostru au reuşit să ducă la bun sfârşit măcar depunerea unor acte esenţiale în ceea ce priveşte acordarea de finanţări nerambursabile, provenite din fonduri europene. Un astfel de caz fericit îl întâlnim şi în comuna hunedoreană Vorţa.  Această comună este una dintre cele mai mici, ca număr de locuitori, din judeţul Hunedoara, în aşezarea situată la confluenţa dintre localităţile din Ţara Moţilor şi cele de pe Valea Mureşului trăind, conform recensământului din 2011, ale cărui date nici acum nu sunt finale, un număr de 876 de oameni. Cu toate acestea, localitatea oferă celor care o tranzitează câteva  oportunităţi turistice deosebite. Printre altele, pe lângă peisajul natural de o mare frumuseţe şi aerul curat, aici pot fi întâlnite mai multe biserici din lemn, care, cu siguranţă, atrag atenţia celor ce vizitează această pitorească aşezare. De mare valoare patrimonială este biserica din lemn „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din satul Visca, care a fost ridicată în 1764, tot în secolul al XVIII-lea fiind edificat şi lăcaşul de cult ortodox din Luncşoara, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. De asemenea, merită văzute şi celelalte două biserici din lemn din comună, cea cu hramul „Sfântul Nicolae” din localitatea de reşedinţă, din secolul al XIX-lea, şi cea din Valea Poienii („Sfântul Ioan Botezătorul”), construită în 1920.

Perspective favorabile

Deşi nu este situată pe un drum principal, fiind aşezată pe un “apendice” rutier al drumului dintre Brănişca şi Ilia, comuna Vorţa, prin edilii săi, vrea să se dezvolte continuu. “Am depus mai multe proiecte ce ar trebui să beneficieze de finanţare europeană. Astfel, avem într-un stadiu destul de avansat de finalizare amenajarea unui Centru de Informare Turistică, ce va avea sediul într-un spaţiu din imediata apropiere a primăriei. De asemenea, am aplicat şi pentru un proiect ce priveşte modernizarea drumurilor de exploataţie agricolă, precum şi pentru un altul, ce vizează amenajarea unui teren de sport multifuncţional, având promisiuni ferme că actele premergătoare implementării acestora se vor finaliza până la sfârşitul anului în curs. Pentru 2014 le doresc concetăţenilor mei un An Nou fericit, sărbători îmbelşugate, alături de cei dragi, şi multe bucurii”, a spus primarul comunei Vorţa, Radu Emil Bureană.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/