Jucătorii și antrenorii echipei de fotbal FC Hunedoara fac de rușine orașul, pe banii contribuabililor. Băieții care sunt ciuca bătăilor în campionat și ocupă un loc în coada clasamentului au salarii frumușele. Unii iau și peste 300 de euro pe lună.
Pe lângă faptul că se „zbat” zi de zi să le asigure cele mai bune condiții de pregătire jucătorilor, conducătorii echipei de fotbal FC Hunedoara (locul 10 din 12 echipe în Seria a IV-a a Ligii a III-a), au grijă și de liniștea vestiarului, de parcă în el atmosfera ar putea fi mai rea decât acum.
La solicitarea oficială a cotidianului ZIARUL HUNEDOREANULUI și postului local de televiziune HUNEDOARA TV de a face publică lista nominală cu salariile (bani asigurați din bugetul de 500.000 lei alocat de Consiliul Local Hunedoara pentru anul 2015, n.r. ), pe care le încasează lunar jucătorii și membrii staff-ului tehnic al FC Hunedoara președintele grupării, Alin Barna, a avut un răspuns evaziv.
“M-am consultat și cu nea Dan (Dan Stroia, organizatorul de competiții n.r.), și am decis că nu ar fi bine să spunem care sunt veniturile jucătorilor. Salariile jucătorilor sunt confidențiale și nu vrem să destabilizăm vestiarul. Însă, pot să vă spun că jucătoriii sunt plătiți în baza unor contracte pe Persoană Fizică Autorizată iar salariile variază între 200 și 1.500 lei”, a declarat președintele lui FC Hunedoara, Alin Barna (foto mic).
Plus câte o sută de lei per punct câștigat primă! a aflat ZIARUL HUNEDOREANULUI pe surse.
Cheltuieli suplimentare
Demn de menționat că unii dintre jucători și antrenori care sunt de loc din alte localități din județ mai beneficiază și de masă și casă asigurate de club. Cât despre eventuale sancțiuni sau alte penalizări dictate jucătorilor pentru rezultatele catrastofale ale echipei, nici vorbă. Să tot fi jucător la FC Hunedoara…
Cel mai slab sezon pentru FC Hunedoara
FC Hunedoara, echipă antrenată de Mitică Gălan şi susţinută financiar de Consiliul Local Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara cu un milion de lei ocupă un loc ruşinos – 10 din 12 echipe, cu doar 22 puncte (6 victorii, 4 remize și 11 înfrângeri!).
Doar în acest an, în retur, FC Hunedoara a înregistrat în 9 etape 6 înfrângeri, un egal şi doar două victorii, însă seria neagră a început încă din luna octombrie a lui 2014. Dintr-un număr de 16 etape, echipa a obţinut puncte doar din cinci jocuri, adică trei victorii şi două egaluri. Extrem de puţin.
În precedentele trei sezoane FC Hunedoara a fost implicată în lupta pentru promovare în Liga 2 până în ultimele etape și mereu a cochetat cu locurile fruntașe în clasament.
În ultimele trei etape ale sezonului, FC Hunedoara va mai juca la Millenium Giarmata (astăzi de la ora 18:00) şi la UTA “BD” Arad, în timp ce meciul de acasă cu Minerul Mehedinţi – echipă retrasă din campionat – va fi câştigat la „masa verde”.