Pe ultimul loc în Liga a IV-a Hunedoara, CFR Simeria a reuşit ieri în Cupă ceea ce nu a putut în primele 4 etape în campionat: a învins! şi s-a calificat în Turul 3.
Gruparea din Liga a V-a, Agrocompany Băcia a fost gazdă ieri pe terenul adversarei din Turul 2 al Cupei României faza pe judeţ, CFR Simeria. Însă adevăraţii amfitrioni au profitat de avantajul terenului propriu. CFR Simeria s-a impus la limită, scor 1-0, în faţa lui Agrocompany Băcia. Unicul gol al partidei cel care a făcut diferenţa a fost marcat în prima repriză de simerianul Bogdan Buta (foto la minge) – şut din lovitură liberă de la 25 de metri (28).
Căpitanii faţă în faţă
În debutul partidei la scorul de 0-0 “gazdele” au avut ocazia să înscrie, însă Paul Apati a ratat o lovitură de la 11 metri – a trimis mingea în bara porţii apărate de Marius Iancău (8). Altfel, meciul a fost echilibrat cu ocazii mai mult sau mai puţin periculoase la ambele porţi. Finalul partidei a fost controlat de puştii Simeriei care au profitat de faptul că adversarii lor erau puşi pe rând la pământ de crampe musculare.
Astfel, aventura Băciei în Cupă s-a oprit în turul second în timp ce CFR-ul visează la un parcurs care să se oprească în fazele superioare, cel puţin sferturi de finală.
[box border=”full”]
Cifra
5
echipe din Liga a V-a Hunedoara s-au calificat în Turul 3 al Cupei României faza pe judeţ
[/box]
[box border=”full”]
CASETA TEHNICĂ
Agrocompany BĂCIA……0 (0)
Onciu – Lorincz, Strâmbei, D. Ardelean, Zelinoi (64 Balizs), Carabă (70 Bolfoş), Cr. Ştefănescu, Biri (68 Onaca), Ogneanu, Apati (cpt;), M. Andrei. Antrenor: Iosif Marc.
CFR SIMERIA……………..1 (1)
Iancău (cpt;) – Cătărău, B. Buta, Budeic, Rill, C. Belei, D. Muntean (87 V. Rotariu ), S. Crăciun, D. Sîrbu (83 D. Luca), Dancs (58 M. Constantin), Iuga (73 Morariu). Antrenor: Adrian Costea.
A marcat: Bogdan Buta (28).
Arbitru: Daniel Thirt. Asistenţi: Alexandru Thirt şi Andrei Serediuc (toţi din Călan). Observator: Adrian Radu (Deva).
Stadion: “CFR – Marmosim” din Simeria. Spectatori: 100.
[/box]
[wzslider autoplay=”true”]