Echipa de handbal feminin CSM Cetate Deva şi-a prezentat noile achiziţii, noul antrenor şi a făcut public obiectivul pentru sezonul viitor al Ligii Naţionale.
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Cetate Deva le-a prezentat oficial ieri pe cele 6 jucătoare noi transferate în această vară cu care sezonul viitor va încerca calificarea în play-off-ul (locurile 1-8 n.r.) Ligii Naţionale feminine de handbal.
Prezentările au fost făcute denoul antrenor al Cetăţii Deva, Cornel Bădulescu. Nu în ordinea numerelor de pe tricourile personalizate cu numele lor handbalistele s-au perindat prin faţa banner-ului pe care era imprimată sigla clubului deasupra căruia erau scrise cuvintele: atitudine, devotament, performanţă.
Prima a fost interul stânga Carmen Cartaş – jucătoare simbol a Cetăţii – revenită la Deva după ce campionatul trecut a jucat sub formă de împrumut pentru „U” Jolidon Cluj Napoca. Mai apoi s-a înfăţişat în faţa jurnaliştilor internaţionala Valentina Elisei urmată de Nicoleta Rusu (extrema stânga-dreapat, 26 ani, nr. 4), muntenegreanca Nataşa Krnic (inter stânga-dreapta, 25 ani, nr. 24), Claudia Din (pivot, 27 ani, nr. 23) şi Carmen Tănase (portar, 34 ani, nr. 1).
„Ele sunt jucătoarele noi, toate sunt valoroase şi care împreună cu cele pe care le-am găsit aici, la Deva vor încerca să facă din Cetate una dintre echipele puternice din România. Sper să realizăm la Deva o echipă competitivă. Obiectivul intermediar pentru sezonul viitor este calificarea în play-off”, a spus antrenorul emerit Cornel Bădulescu.
Cetate Deva susţinută de administraţia locală şi judeţeană
La prezentarea care a avut loc chiar pe parchetul Sălii Sporturilor din Deva a fost prezent şi primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, patronul lui CSM Cetate Deva, Marian Muntean dar şi cei 4 membrii ai Consiliului Director: Laura Chinci (din partea Primăriei Deva), Tiberiu Coroiu (CL Deva), Nelu Ardelean (CJ Hunedoara) şi Dan Stoian (CJ Hunedoara).
„Sportul făcut într-un mod profesionist poate îmbunătăţi imaginea unui oraş. Vreau ca echipa de handbal Cetate Deva să facă performanţă şi să umple sala cu spectatori meci de meci”, a spus primarul Devei, Petru Mărginean.