Producţia de huilă din Valea Jiului este mult prea mică faţă de necesarul funcţionării la parametri optimi a celor două termocentrale, Mintia şi Paroşeni. Paroşeniul a funcţionat în hop-uri în ultima perioadă, aşa cum a venit şi huila necesară, dar incredibil este faptul că în istoria foarte recentă minerii erau trimişi forţat acasă, din cauză că dădeau prea multă huilă!
Într-o perioadă de secetă profundă, când ar fi mare nevoie de energie electrică produsă de termocentrale, unităţile miniere din Valea Jiului nu sunt capabile să asugure necesarul pentru Mintia sau Paroşeni. Plătiţi în regie, minerii au lăsat-o mai moale cu munca, pentru că şi aşa mai au puţin şi scot huila energetică cu mâinile goale, în lipsa investiţiilor reale. Extrem de grav este că managementul profesionist în care a sperat ministerul Energiei la schimbarea echipei de conducere nu a adus redresarea Complexului Energetic Hunedoara, ci din contră, acesta a continuat să coboare vertiginos pe pantă în ceea ce priveşte indicatorii economici.
Paradoxal, în urmă cu puţin timp, aceiaşi mineri erau trimişi acasă pentru că producţia de cărbune era peste necesar, iar stocurile de huilă începuseră să se autoaprindă.
Au trimis minerii în concediu!
Nicolae Drăgoi, fostul director general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara, a condus şi Societatea Naţională a Huilei, care cuprindea minele viabile incluse ulterior în CEH, Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni. SNH a funcţionat 7 luni, până la fuziunea cu cele două termocentrale, iar indicatorii economici au fost nesperat de buni, la fel ca şi producţia de huilă. “Societatea Naţională a Huilei a funcţionat timp de 7 luni de zile. Am funcţionat foarte bine timp de cinci luni. În aceste cinci luni, ianuarie – mai, am dat o medie de 120.000 de tone de huilă lunar, până în luna iunie. La începutul lunii iunie, am primit adresă de la directorul Andronache, cum că stocurile erau de peste 500.000 de tone la Mintia, să nu mai lucrăm şi am fost nevoiţi să trimitem oamenii timp de o săptămână în concediu de odihnă, lucru care a afectat indicatorii. În iunie, în loc de 120.000 de tone, am avut 80.000 de tone. În luna iulie nu am mai avut voie să lucrăm sâmbetele şi duminicile şi eram nevoiţi să lucrăm la relanti, pentru că nu aveai unde să duci cărbunele, având peste 500.000 de tone de cărbune stoc la Mintia”, spunea în urmă cu puţin timp Nicolae Drăgoi. Era prea multă huilă pe piaţă la acel moment, lucru care nu s-a mai întâmplat de atunci. Acum situaţia stă exact invers. De cărbune energetic ar fi nevoie, în condiţiile actuale de secetă, dar probabil va fi adus din import, pentru că huila de Valea Jiului este mult prea puţină şi nu asigură necesarul. În ultima perioadă, termocentrala Paroşeni a lucrat în hopuri şi a fost oprită de câteva ori tocmai din cauza lipsei de huilă. Oficialii CEH au anunţat că Paroşeniul va fi pornit doar când intră în reparaţii grupul III de la Mintia, pentru că ambele nu pot funcţiona concomitent. Cele patru mine considerate viabile dau sub 4000 de tone zilnic, iar asta înseamnă o producţie de vreo 80.000 de tone de cărbune.
Bâlbele din proiectele invesiţionale
Producţia extrem de scăzută de cărbune energetic are drept cauză lipsabanilor necesari pentru lucrările de pregătire și pentru echipamentele necesare în subteran. În ultimii ani, când Guvernul nu a mai subvenţionat de la bugetul de stat mineritul, investiţiile s-au făcut în funcţie de venituri, ultimele reale prin 2012 – 2013. Pe de altă parte, programul compelx de retehnologizare a unităţilor miniere pe credit furnizor a rămas fix la stadiul de proiect. Un program gândit defectuos încă de la început, care s-a blocat la punctul 3, datorită faptului că polonezii de al Kopex – care a fost singurul ofertant – nu depuseseră oferta financiară. Au depus oferta tehnică, dar nu şi cea financiară, ceea ce a dus la anularea licitaţiei. Negocierile oricum nu ar fi putut înainta, datorită unor amănunte incredibile, ieşite abia acum la iveală. Practic, la întocmirea documentaţiei tehnice, cei din Valea Jiului au fost consultaţi cu privire la caracteristicile utilajelor de care ar avea nevoie, dar aici s-a şi terminat rolul lor. Iar din prea mult zel, documentaţia oficială – la întocmirea căreia specialiştii din mineritul Văii Jiului nu au participat – a fost făcută pe ofertă fixă şi nu pe ofertă alternativă, cum ar fi fost normal. Adică, dacă CEH a cerut un anume tip de perforator, după modelele cu care lucrează, polonezii nu ar fi putut să-l livreze nici dacă vroiau, pentru că era un tip de perforator care nu se mai fabrică. Fabrică, în schimb, un altul similar, cu aceleaşi caracteristici, însă nu putea fi achiziţionat tocmai din cauza ofertei fixe. Ala că s-au pierdut timpi preţioşi, iar investiţia a bătut pasul pe loc, până când licitaţia a picat cu totul şi nu s-a mai făcut nimic în sensul retehnologăzării unităţilor miniere.
Reamitnim că, în urmă cu un an, oficialii CEH au fost obligaţi să anuleze liciaţia pentru retehnoloigizarea unităţilor miniere. Polonezii de la consorţiul Kopex – Famur au fost singurii participanţi şi iniţial au fost declaraţi eligibili, deşi nu au prezentat oferta financiară, obligatorie pe lângă cea tehnică. Cei de la CEH sperau că oficialii Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice îi vor lăsa să se strecoare pe lângă lege şi să meargă mai departe, dar nu a fost aşa, mai ales că era vorba despre un contract de aproximativ 56 de milioane de euro.
Anularea licitaţiei a venit după luni de negocieri între părţi şi amânări de termene, cu vizite deopotrivă în Valea Jiului şi Polonia. În toată această prioadă, polonezii de la Kopex au promis că vor depune şi oferta financiară, dar nu s-au conformat cerinţelor stricte din caietul de sarcini, iar ANRMAP a blocat continuarea procedurii tocmai din acest motiv. Polonezii ar fi trebuit să vină cu utilaje în valoare de 56 de milioane de euro, însă valoarea totală a creditului furnizor ce ar trebui acordat pe o perioadă de 10 ani era de 76 de milioane de euro. Pentru retehnologizarea minelor viabile s-a stabilit că este nevoie de complexe mecanizate, combine de înaintare în cărbune, în steril, dar şi staţii de degazare. De precizat însă, că, din informaţiile noastre, contractul oricum nu s-ar fi putut închia, din cauza garanţiilor pe care polonezii aveau de gând să le ceară şi pe care nu le dădea nimeni, asta pe lângă documentaţia greşită şi lipsa ofertei financiare.
