Părintele Arsenie Boca a devenit unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. De numele preotului-martir, al cărui mormânt din Prislop este loc de pelerinaj pentru creştini, sunt legate o mulţime de mărturii fabuloase.
Unii dintre cei care l-au cunoscut au vorbit despre forţa videcătoare a acestuia sau despre ajutorul divin mijlocit de el.
Duhovnicul este considerat de mulţi dintre credincioşi un adevărat sfânt, iar în ultimii ani au apărut numeroase mărturii despre darurile divine cu care Arsenie Boca ar fi fost înzestrat.
Unele dintre ele vorbesc despre minunile părintelui, despre puterea vindecătoare a acestuia şi despre modul în care acesta putea vedea în sufletul oamenilor. Cât adevăr prezintă mărturiile despre părintele Arsenie Boca este greu de stabilit.
Copilul vindecat în curtea mănăstirii
O mărturie despre o altă minune atribuită lui Arsenie Boca a aparţinut preotului hunedorean Oprea Crăciun, din Cinciş, şi el fost deţinut în închisorile regimului comunist. Acesta relata că în anii 1950, un sătean din Cinciş, Ionică Morar, a fost de faţă la o vindecare miraculoasă. „Când părintele Arsenie a ieşit din biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stăteau jos pe pajişte, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna părintelui.
Doar un copil a rămas jos. Unchiul copilului i-a zis părintelui să-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece acesta nu poate, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele. „Ba poate”, a zis părintele şi a întins mâna copilului. Copilul a prins cu mâna un deget al părintelui şi s-a ridicat în picioare. De atunci nu a mai avut nimic şi a putut să meargă”, relata preotul, potrivit cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
Vindecări miraculoase
Există numeroase mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Arsenie Boca, în care fostul preot era prezentat ca un om care avea darul vindecării. De la bolnavi de cancer la orbi şi persoane suferinde de paralizie, „pacienţii” părintelui erau vindecaţi, potrivit relatărilor, prin puterea credinţei.
„În lucrarea părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute fiind orb, dar părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur.
Ajungând la uşă bolnavul a zis: „Măi fraţilor, eu văs”. În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa. Un om paralizat la par a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal”, scriau autorii cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, apărută în Colecţia „Ortopraxia”, în 2008, cu binecuvântarea IPS Dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.
„Un orb a stat o lună de zile la mănăstire şi cânta mereu o cântare despre pace. Într-o zi, după vecernie, după ce au ieşit toţi din biserică, părintele Arsenie l-a luat pe orb afară şi i-a zis să se uite în sus şi să-i spună dacă vede ceva şi i-a răspuns că parcă zăreşte ceva. A doua zi, după vecernie, din nou l-a luat şi i-a zis să privească spre cer, iar orbul i-a zis că vede mai bine. În a treia zi orbul a văzut şi mai bine. În circa o săptămână orbul s-a vindecat”, scriau autorii cărţii Sfântul părinte Arsenie Boca.
Citea gândurile oamenilor
Preoteasa Ileana Ramba, din Braşov, relatase momentul în care a fost vindecată de duhovnicul Arsenie Boca, în copilărie, în vremea în care suferea de o afecţiune la picioare, care o împiedica să se deplaseze. Femeia a povestit, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, că fiind copilă, plecase din Braşov spre mănăstirea Prislop, împreună cu alţi 10 – 12 credincioşi, întâi cu trenul până la Hunedoara şi apoi cu o căruţă. Ceilalţi aveau daruri pentru mănăstire, însă ea nu adusese nimic.
„O doamnă din Braşov mi-a dat un pacheţel – nu ştiu ce o fi fost în el – şi mi-a zis: „Dă-i asta părintelui şi cere-i ceva”. La un moment dat, coboară părintele din chilia dânsului: înalt, îmbrăcat într-o reverendă albă, cu o centură neagră la mijloc, cu părul negru şi lung până la umeri şi cu nişte ochi albaştri, albaştri… Eu eram a cincea sau a şasea la rând. A ajuns la mine. Aveam emoţii mari, eu, fată de ţară, timidă, ruşnioasă, tremuram toată. Când a ajuns în dreptul meu, a întins mâna să mă binecuvânteze. Eu am întins pacheţelul şi am zis în gând: „Părinte, ajută-mă să pot umbla”. În gând am zis, nu eram în stare să scot un cuvânt. Dânsul a lăsat mâna jos, s-a dat un pas înapoi, m-a privit din cap până-n picioare şi de la picioare până la cap şi m-a binecuvântat, zicând cu voce tare: „Bine, mă, fie!”. Am simţit un fior şi o putere m-a străbătut prin şira spinării. Atunci mi-a dat putere să pot umbla în picioare. Am început să plâng iar dânsul a trecut mai departe. Credincioşii m-au înconjurat şi m-au întrebat ce am cerut, că mi-a dat părintele. Eu nu le-am spus, ci am tot plâns”, relata preoteasa.
Darul clarviziunii
Preotul Serafim Bădilă, de la Mănăstirea Căişel, a povestit că Arsenie Boca a avut darul clarviziunii. „La una dintre primele întâlniri ale mele cu părintele Arsenie, dânsul mi-a zis păcatele în faţă, dar nu m-am supărat, pentru că mi-am dat seama că este un sfânt şi nu zice ca să mă batjocorească. Faţa îi strălucea şi nu te puteai uita la dânsul, aşa îi radia faţa de lumină. Era îndumnezeit. Pentru ce zic eu că avea darul clarviziunii? Am fost învăţător la clasele I – IV 20 de ani. Mi-a spus: tu trebuie să pleci de acolo. Să te duci să faci teologia.
La aceasta eu i-am răspuns părintelui cu gândul, pentru că nu îndrăzneam cu vorba. În gândul meu am zis: nu mi-am strâns bani şi trebuie bani să faci o şcoală. Părintele mi-a spus: „Mă, îţi pui problema că n-ai bani? Are mama ta”. Fără să-i spun eu că tatăl meu a fost miner şi a trecut la cele veşnice şi mama mea a avut pensie, deci mă putea întreţine, pentru că fratele meu era căsătorit şi surorile mele erau la mănăstire. Deci mama din pensie mă putea ţine”, relata preotul, potrivit autorilor cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
Mărturii despre teleportare
Maica Stareţă Marina Lupou, de la Mănăstirea Bic, judeţul Sălaj, a relatat, în aceeaşi carte, că părintele Arsenie Boca avea puterea de a apărea în vedenii, pentru a-i îndruma pe oameni. A povestit că mama ei, bolnavă de cancer, se afla în stadiul terminal, iar sora ei era de asemenea bolnavă. Maica a trebuit să părăsească mănăstirea Prislop pentru a le fi alături, însă într-o zi, când nu era acasă, bătrâna s-a prăbuşit din cauza durerilor, iar cealaltă fiică a ei, sora stareţei, nu o putea ajuta.
„S-au speriat rău şi au strigat amândouă după părintele Arsenie. Şi atunci, prăintele, în momentul acela, a fost acolo, îmbrăcat în veşminte preoţeşti cu crucea în mână şi a zis cuvintele pe care mi le-a zis mie când am plecat din Prislop: „Nu vă fie frică, noi suntem alături de voi”. Şi sora mea a ridicat-o pe mama în pat ca un fulg. Până când am venit eu, părintele nu a mai fost, nu am fost vrednică să-l văd”, povestea maica Marina.
