1.1 C
Deva
duminică, decembrie 8, 2024

Nu avem suficiente spaţii verzi, dar le ciopârţim şi pe cele existente!

Nu avem suficiente zone verzi, dar şi cele care sunt dispar încet, dar sigur. Un fost consilier local de la Petroşani atrage atenţia şi asupra unui lucru extrem de grav: copacii sunt tăiaţi fără să existe măcar aviz de mediu.

 

SAMSUNGUn raport al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara releva faptul că cele mai multe localităţi urbane din judeţul Hunedoara suferă la capitolul „spaţii verzi”. Sunt prea puţine, comparativ cu cerinţele europene, şi nimeni nu face nimic cu adevărat pentru a mări suprafaţa verde. Iar municipiul Petroşani nu face notă discordantă, din păcate, însă mai are noroc cu Brădetul, o zonă împădurită care salvează oarecum din situaţie. Este însă prea departe pentru mulţi dintre cei care ar vrea să respire aer curat şi asta în timp ce copacii din municipiu dispar unul cîte unul. Un fost consilier local, Viorica Macavei, atrage atenţia că spaţiile verzi sunt tot mai „chele” pe zi ce trece. Copacii dispar unul câte unul şi, mai grav, spune aceasta, de multe ori nu există nici avizul de mediu absolut necesar pentru tăierea unui arbore. Parcurile au ajuns umbre a ceea ce erau cândva, iar dalele de beton iau locul vegetaţiei în numele „înfrumuseţării urbei”. Viorica Macovei a şi numărat mulţi dintre copacii căzuţi sub drujbele celor de la amenajarea teritoriului şi spune că este decisă să anunţe şi ministerul de resort despre ce se întâmplă în Petroşani.

În plus, un alt parc urmează să dispară pentru a face loc de data aceasrta unei construcţii. Este vorba despre parcul de la Spitalul de Urgenţă,  unde pacienţii mai puteau să ia o gură de aer proaspăt sau să mai schimbe o vorbă, la umbra copacilor. Conducerea instituţiei medicale a confirmat informaţia, susţinând totodată că s-a mers pe această variantă pentru că nu a  fost identificat alt spaţiu, lucru contrazis de cei care îşi doresc zone verzi şi nu betoane.

 

În contradictoriu

 

“Referitor la parcuri, ni se tot sugerează (…) Brădetul, însă acolo oamenii în vârstă şi cei mai modeşti financiar nu pot merge”, atrage atenţia Viroica Macavei, care se arată indignată de situaţia din Petroşani. În replică, repsrezentanţii Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat recunosc că s-au tăiat copacii, dar susţin că au toate avizele necesare. “Toaletarea şi tăierea copacilor, precum şi a vegetaţiei din municipiul Petroşani se face după recomandările Compartimentului de mediu şi numai în situaţii de urgenţă se procedează în mod direct”, a precizat Daniel Vişan, director executive în cadrul Primăriei Municipiului Petroşani.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/