Vuieşte Valea. „Prinţişorul” şi-a pus pirostriile. Vorbim aici de beizadeaua unui demnitar din Valea Jiului care moşteneşte o demnitate de rang înalt, fiindcă funcţiile publice se dau din tată-n fiu mai abitir ca tronurile din împărăţii de mult apuse.
Deci „prinţişorul” deputat s-a măritat cu aleasa pântecului său. Cunoscătorii spun că a fost cea mai bună iniţiativă parlamentară pe care a făcut-o coconaşul în toată cariera lui de „legist”.
Nici la greva minerilor din regimul comunist nu a fost atâta vânzoleală în oraş.
Puzderie de miliţieni din ăştia noi şi buluc de limuzine din cele mai scumpe au invadat străzile, spre disperarea pietonilor cărora le-a fost greu să treacă drumul. Şi printre toate urările de bine, în acompaniamentul semnalelor sonore emise de maşinile cu girofar, s-a auzit clar şi apăsat vorba de duh a unei prea cucernice babe: „Dar-ar dracu’ în voi de nesătui”.
Am zis ca să ştie că de o fi să le fie de deochi să nu stingă cărbune din mină că nu de acolo li se trage.